Români deghizaţi încearcă să fure din casele italienilor
- Adam Popescu
- 12 aprilie 2009, 13:00
O bandă de persoane îmbrăcate în uniforme care le recomandau ca angajaţi ai unei companii de gaz a încercat, în mai multă rânduri, să intre în casele unor italieni, dintr-un cartier din Genova, un oraş în nord-vestul Italiei. Cu toate că nu sunt dovezi clare în acest sens, publicaţia Il Giornale, care relatează despre acest eveniment, susţine că naţionalitatea suspecţilor este română.
Jurnaliştii de la Il Giornale mai precizează că aceştia au avut mai multe tentative, iar probele luate de poliţia chemată ulterior la faţa locului par să indice deja o parte dintre persoanele implicate. Martorii au declarat că suspecţii aveau un puternic accent românesc. Majoritatea italienilor la uşile cărora s-au prezentat aceştie au fost destul de suspicioşi pentru a le cere să plece. O femeie mai învârstă le-a permis totuşi să intre în apartament, iar aceştia i-au furtat portofelul. Poliţia a dat o alarmă în oraş, în care a avertizat cu privire la falşii angajaţi.