Români blocaţi la Budapesta, din cauza francezilor
- Adam Popescu
- 7 septembrie 2010, 12:29
În loc să ajungă la Timişoara, pasagerii unei curse low cost care trebuiau să ajungă în ţară în această dimineaţă au aterizat în capitala Ungariei.
Cei 144 de pasageri ai cursei Wizzair Madrid-Timişoara au ajuns după miezul nopţii pe aeroportul Feryhegy, de unde, în decursul dimineţii au fost preluaţi de două autocare puse la dispoziţie de compania aeriană. Surse aeroportuare au relatat EVZ că toate probleme au apărut din cauza grevei operatorilor de zbor francezi. Mai exact, aeronava Wizz Air a decolat de la Madrid cu o întârziere de patru ore, pentru că nu a avut culoar de zbor deasupra Franţei, protestul operatorilor aerieni francezi rerstricţionând traseele. Azi e grevă în Franţa. Aeronava, direcţionată la Budapesta Cum nu s-a mai încadrat în program, aeronava care ar fi trebuit să ajungă la Timişoara în jurul orei 1, nu a putut ateriza pentru că Aeroportul Traian Vuia fusese închis pentru mentenanţă. “Între 1,20 şi 5,45, aeroportul a desfăşurat lucrări programate de reîmprospătare a marcajului pistei, interval în care nu era prevăzută nicio aterizare”, a declarat directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Cornel Sămărtinean. Prin urmare, aeronava Wizz a fost direcţionată spre Budapesta, cel mai apropiat aeroport disponibil. “Aeronava a decolat cu aproximativ patru ore întârziere, la ora 01:45, din cauza grevei controlorilor de trafic aerian din Franţa, culoarul de zbor Wizz Air fiind restricţionat. Din cauza acestei întârzieri aparatul de zbor nu a mai putut ateriza la Timişoara, aeroportul fiind închis între orele 01:20 şi 05:45 că urmare a unor lucrări de mentenanţă la pista de aterizare”, a declarat Daniel Amzăr, din partea Wizz Air. Aeronava cu 144 de pasageri la bord a fost direcţionată iniţial către Arad, însă ceaţa densă de deasupra aeroportului nu a permis aterizarea, avionul fiind redirecţionat către Budapesta, unde a aterizat în siguranţă la ora 05:21 ora României. “Wizz Air a asigurat autocare pentru pasagerii din Budapesta, aceştia fiind transportaţi în acest moment spre Timişoara. Autocarele urmează să ajungă la aeroportul din Timişoara în aproximativ două ore”, a mai spus reprezentantul companiei.