Ridicarea vizelor, blocată în faza negocierilor

Ridicarea vizelor, blocată în faza negocierilor

George W. Bush le-a spus românilor că le înţelege frustrările şi atât.

Întâlnirea de ieri de la Neptun dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderul de la Casa Albă, George W. Bush, a fost una foarte jovială, cu replici amicale chiar. În urma trecerii lui Bush pe la Marea Neagră, România nu a rămas însă decât cu laude privind participarea în Irak şi Afganistan, încurajări în politica regională şi, referitor la vize, promisiuni vagi, greu de dus la capăt pe final de mandat la Casa Albă.

Niciunul dintre cei doi şefi de stat nu a amintit nimic despre şansele asumării de către NATO a unui scut antirachetă complementar cu cel al SUA care să acopere şi teritoriul României, deşi subiectul era pe agenda lui Băsescu. De la Neptun a lipsit Condoleezza Rice. Vizele, bifate în treacăt

În problema vizelor, preşedintele american s-a arătat încântat de „curajul“ lui Băsescu „de a spune exact ce doreşte“ şi „înţelegător cu frustrările pe care românii le au“, dar a admis că legea, deşi modificată recent în Congresul de la Washington, „încă mai conţine obstacole pentru naţiuni precum cea română“ cu rată de respingere de aproape 40%. „Am promis că vom colabora pentru a le uşura accesul celor care vin să-şi vadă rudele“, a spus Bush la finalul întâlnirii de la vila Nufărul, pe un fundal inedit al Mării Negre.

De altfel, preşedintele american a fost atât de încântat de peisaj, încât a lăsat impresia că doar a bifat problema vizelor pe care s-a grăbit să o expedieze pentru a se plimba, alături de Băsescu, pe dig. „Vrea să-mi arate nişte chestii pe-aici“, le-a explicat el ziariştilor.

Cazul „Teo Peter“, care a redus din simpatia opiniei publice pentru americani, a fost adus în discuţie doar de Băsescu. „Decizia a fost ca în perioada următoare să se găsească cât mai rapid cu putinţă o soluţie rezonabilă, acceptată de familie pentru cazul «Teo Peter»“, a completat el, evaziv însă. Băsescu, critic cu Rusia Un alt subiect sensibil a fost cel al posibilei suplimentări a numărului de militari în Afganistan. „Aşteptăm de la aliaţii noştri să-şi împartă povara trupelor necesare pentru a asigura succesul operaţiunii“, a spus Bush, declarându-se „încântat“ de poziţia Franţei şi enumerând şi România printre ţările dispuse să suplimenteze numărul militarilor.

În privinţa Rusiei însă, abordările au fost diferite. Dacă Bush a avut o poziţie nuanţată până la întâlnirea de la Soci cu Vladimir Putin, Băsescu a comentat că „singurul lucru care ne împiedică să fim uniţi împotriva riscurilor este faptul că unii din noi au rămas în logica Războiului Rece şi nu avem respect egal pentru drepturile democratice ale popoarelor“. AMABILITĂŢI Bush, fascinat de îngheţata românească Un val nesperat de laude l-a lovit ieri pe preşedintele Băsescu la întâlnirea cu liderul american George W. Bush. În faţa unui Bush relaxat, încântat de cadrul inedit al Mării Negre pentru o declaraţie de presă fără elementesurpriză, Băsescu a părut însă mai încordat decât de obicei. „Nu mă pot gândi la un loc mai frumos de întâlnire. Aţi fost foarte amabil să mă invitaţi aici. Dar de fapt asta e normal între prieteni, iar relaţia noastră este foarte puternică şi prietenească“, şi-a început liderul de la Casa Albă şirul de laude adresate lui Băsescu după ce a încercat un salut în româneşte: „Bună zina“. „A fost un prânz delicios“

„Vă mulţumesc că v-aţi rezervat câteva ore unei vizite pe pământul unde eu m-am născut. În Dobrogea, la malul Mării Negre“, a dat, emoţionat, Băsescu alte conotaţii locului de întâlnire, ales în special pentru a da greutate mesajului lui Bush din 2001, când preconiza extinderea NATO „de la Baltică la Marea Neagră“.

Foarte generos cu laudele, Bush l-a trecut pe Băsescu din postura de „lider la Marea Neagră“, prin cea de vizionar în privinţa creşterii economice. „Preşedintele cunoaşte mai bine Marea Neagră. L-am întrebat de viaţa lui de comandant de navă şi mi-a spus că nu demult şi-a reînnoit atestatul“, a povestit el după o plimbare cu Băsescu pe malul lacului cu lebede din faţa vilei Nufărul.

Cu aceeaşi relaxare, liderul de la Casa Albă a făcut reclamă îngheţatei româneşti din care a mâncat la Neptun. Cuplul prezidenţial american a schimbat amabilităţi şi cu ziariştii români. Dacă preşedintele a complimentat engleza unei ziariste, dar şi pe „încântătoarea“ Maria Băsescu, Laura Bush i-a ridicat unui reporter reportofonul căzut aproape de scaunul său. (Anca Simina) PE AEROPORT

Băsescu a uitat să-i dea flori Laurei Bush Preşedintele SUA, George W. Bush, a fost aşteptat pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“ de o delegaţie condusă de Traian Băsescu, soţia sa, Maria, miniştrii Teodor Meleş canu (Apărare), Adrian Cioroianu (Externe), alături de logodnica sa, Alexandra Coman. Aeronava Air Force One a aterizat la 10.45. George şi Laura Bush au coborât pe pistă, au ascultat Imnul SUA cu mâna la inimă şi au făcut o fotografie de grup cu familia Băsescu.

Luat de val la întâlnirea cu Bush de la scara avionului, Băsescu a uitat să-i ofere primei-doamne a Americii buchetul de flori pe care îl cere protocolul. Preocupat să se întreţină cu liderul de la Casa Albă şi soţia sa, şeful statului a fost tras de mânecă de Ioan Pascu, şeful protocolului de la Cotroceni, pe care camerele de luat vederi l-au surprins împingând din spatele lui Băsescu buchetul de cale roşii.

Coloanele oficiale au plecat apoi spre Neptun. Pe străzile paralizate din Constanţa, potop de oameni. Traian Băsescu a deschis geamul maşinii sale şi aproape că a ieşit în afară, agitându-şi mâinile şi strigând: „Constanţaaaa“. (Feri Predescu)

Ne puteți urmări și pe Google News