Revoluția a salvat aceste străzi celebre ale Bucureștiului! Furia dictatorului era fără seamăn: “Radeți tot!”
- Andreea Vlad
- 9 noiembrie 2020, 08:09
O listă de străzi emblematice ale Capitalei, printre care Splaiul Unirii și Bulevardul Dacia, erau pe lista neagră a dictatorului. Din fericire, Revoluția le-a salvat de la o soartă crudă.
Agerpres și TVR se pregăteau, în anii ’80, să păstreze în fotografii și pe peliculă ceea ce aflaseră, pe surse, că Ceaușescu vrea să “restructureze” urban, un eufemism al epocii pentru demolări. Au cerut de la șefii Capitalei planurile și aceștia le-au trimis.
Libertatea a intrat în posesia unui document emis de Consiliul Popular al Capitalei, recuperat de un pasionat colecționar, bucureșteanul Cătălin Nicolae. Ca să confirme lista, ziarul a luat legătura cu arhitectul și fotoreporterul Andrei Pandele pentru detalii despre ce urma în Capitală, dacă dictatorul ar fi rămas la putere.
Pe 25 septembrie 1987, Consiliul Popular al Municipiului București, Secția de Arhitectură și Sistematizare, răspunde unei adrese semnate de directorul adjunct Adrian Ionescu de la agenția Agerpres, prin care se solicitau detalii despre noile “restructurări urbane”. Explicația acestei solicitări oficiale este că fotoreporterii agenției pozau toate zonele și clădirile trecute pe lista celor ce urmau a fi dărâmate.