Parisul a fost zguduit marti seara de o noua ciocnire violenta intre politie si un grup de tineri din suburbiile capitalei franceze, incident petrecut la Gara de Nord si sfarsit cu ranirea a noua persoane si arestarea a cel putin 13, potrivit Reuters.
Incidentul, care a reamintit parizienilor de revoltele extinse din toamna lui 2005, a animat campania electorala pentru alegerile prezidentiale din aprilie-mai, oferind motive de disputa pentru socialisti si conservatori.
Violentele au izbucnit in momentul in care un calator a incercat sa patrunda fara bilet in Gara de Nord - un punct central al curselor feroviare spre suburbiile Parisului.
Tanarul a fost oprit de fortele de ordine, si disputa s-a transformat intr-o altercatie. Zeci de tineri, majoritatea de culoare, au sarit in apararea calatorului clandestin, batandu-se cu politia si distrugand vitrinele magazinelor si automatele de bilete.
Fortele de ordine au avut nevoie de opt ore si au fost nevoite sa foloseasca gazele lacrimogene pentru a-i imprastia pe cei aproximativ o suta de protestatari. Bilantul: noua raniti, angajati ai cailor ferate si un politist, si 13 arestati, printre care cinci minori.
Un bun subiect de campanie
Printre sloganurile strigate de protestatari s-au remarcat si „politia este peste tot, justitia nicaieri!”, sau „Sarkozy ipocritul!” - o referire la fostul ministru de interne si actualul candidat la presedintie, Nicolas Sarkozy, care s-a remarcat printr-o atitudine dura impotriva participantilor la revoltele din toamna lui 2005.
Noul ministru de interne, Francois Baroin, a justificat insa interventia rapida a fortelor de ordine, explicand ca persoana prinsa fara bilet este un „imigrant aflat in ilegalitate si un recidivist cunoscut de politie”.
Ieri, deputatul socialist Jean-Christophe Cambadelis a denuntat atmosfera „tipica lui Nicolas Sarkozy”, caracterizata, potrivit acestuia, prin „tensiuni, condamnari, violenta verbala si stigmatizare” - declaratie sustinuta de Julien Dray, purtatorul de cuvant al lui Segolene Royal, candidata socialistilor la alegerile prezidentiale.
In vreme ce purtatorul de cuvant al candidatului conservator la presedintie i-a acuzat pe socialisti ca „justifica dezordinea si actele de violenta”, Sarkozy a precizat la randul sau ca Franta pare a fi singura tara unde este considerat anormal sa arestezi pe cineva care nu-si plateste biletul si agreseaza fortele de ordine.