Retezatul, muntele îndrăzneţilor

Retezatul, muntele îndrăzneţilor

Orice excursie completă în Retezat presupune disponibilitate la efort, independenţă faţă de noţiunea de confort şi dorinţă de a evada într-o minune a naturii care, prin splendoarea ei, se cere a fi respectată. Nu poţi spune că ai văzut Masivul Retezat dacă ai mers doar cu maşina pe cele câteva drumuri care-l înconjoară, sau pe şi mai muţinele drumuri practicabile care intră, cât de cât, pe văile sale.

Retezatul îşi aşteaptă turiştii cu 16 trasee omologate, unul dintre cele mai „populare” ar fi cel de la Cârnic spre Pietrele, apoi spre Bucura, cu coborâre pe la Poiana Pelegii. Pe traseu există trei locuri unde se poate înnopta. 

„Curba soacrei”

Pe cei 18 kilometri până în Cârnic se poate merge cu maşina. Mai sus însă, cu fiecare kilometru, cresc şi dimensiunile bolovanilor care ies din „carosabil”. Cel mai indicat ar fi să laşi maşina în Cârnic şi să urci pe drum, pe jos.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vei vedea că ai luat decizia corectă după două – trei ceasuri de mers, când ajungi aproape de Pietrele într-o serpentină numită „curba soacrei”. Probabil că mai multe soacre lăsate acasă de ginerii plecaţi doar cu soţia la munte au coalizat şi-au blestemat în cor drumul spre Pietrele.

Bolovani de jumătate de metru, chiar mai bine, stau unul lângă altul, ameninţând să rupă-n două şi cele mai solide maşini off-road. Şi, oricum, dacă ajungi cu maşina la Pietrele rişti o amendă, pentru că în afară de Discovery-ul Salvamontului, nicio maşină nu are voie până acolo.

Ceaiuri din plante de la cabanieri

După „curba soacrei”, pe stânga apare o băncuţă sub niştre brazi mari. Te aşezi pe ea pentru că eşti deja obosit şi constaţi că ai două variante: ori mai mergi un kilometru pe drum, ori urci 300 de metri pe cărarea abrubtă din pădure, direct spre complexul de cabane.

În ambele variante, ajungi sus la Pietrele gâfâind şi afli că abia ţi-ai făcut încălzirea pentru ce va urma.

După un ceai oferit gratuit şi făcut din plante culese personal de cabanierul din Pietrele, îţi iei din nou rucsacul în spinare şi te afunzi în pădure spre Genţiana. Ai de mers doar vreo 45 de minute, iar mirosul de răşină, panta mai lină, aerul tare şi vântul mişcând crengile brazilor imenşi îţi reîncarcă din mers bateriile.

La Genţiana, dacă e încă frig afară, eşti din nou întâmpinat cu ceai. De e şi după-amiază sau seară când ajungi, din mica rezervă strategică de ţuică, eşti cinstit cu un pahar, că aşa e la munte. Nu contează că eşti sau nu băutor. Se consideră că organismul îţi cere un strop de ţuică, fără ca tu să-ţi dai seama de asta.

Lacurile din Căldarea Bucurei

Încă o jumătate de oră de urcat spre Custura Bucurei şi pădurea începe să se rărească. După încă o oră, pe traseu apare o stâncă imensă (lată de vreo zece metri, groasă de vreo patru şi înaltă de cinci) aşezată de mâna unui uriaş direct pe potecă: ai ajuns la Bordu Tomii. Aici îţi mai tragi sufletul o dată pentru că, peste 30 de minute, vei fi sub Custura Bucurei, unde sunt doar vreo 200 de metri de urcat, dar îi urci aproape vertical.

Pe Custură începi să te simţi victorios, pentru că aici ai o urmă de semnal GSM ca să-ţi suni colegii aflaţi la muncă şi să le faci în ciudă spunându-le ce frumoase sunt lacurile glaciare din Căldarea Bucurei. Constaţi că te înşeli la prima rafală puternică de vânt care mai mai că te doboară, dacă nu eşti atent, indiferent de categoria de greutate din care faci parte.

În plus coborârea spre locul de campare de lângă Bucura îţi oferă ocazia să-ţi descoperi grupe de muşchi pe care habar nu aveai că le deţii. Noroc că nu e decât o coborâre de 20 de minute, şi nu de cinci ore cum e cea de la Zănoaga la Gura Apei.

De vei vrea să înoptezi la Bucura, ai face bine să-ţi ancorezi bine cortul şi, dacă mai ai timp, să-l şi protejezi cu un mic zid din bolovani pus în partea din care bate vântul.

Dacă apuci să ajungi la Poiana Pelegii, iar aici nu te aşteaptă o maşină (pentru că, vara, se poate ajunge relativ uşor cu maşina la Poiana Pelegii), ai de ales: ori pui cortul şi dormi, ori mai mergi pe drum încă două ore până la Cabana Rotunda, plus încă două până la imensul baraj de la Gura Apei, unde apare şi un alt semn al „civilizaţiei” – asfaltul.

CELE 7 MINUNI NATURALE ALE LUMII Votaţi Retezatul

Parcul Naţional este singurul loc din ţară nominalizat în campania „New 7 Wonders“, derulată de Fundaţia „New 7 Wonders“.

În prima fază, care se va termina pe 7 iulie, vor fi alese, pe baza votului exprimat pe site-ul organizatorilor, primele 77 de posibile minuni naturale.

Pentru a vota candidatura Retezatului trebuie să intraţi pe site-ul http://www.new7wonders.com/nature/en/vote_on_nominees/.  

Trebuie selectate şapte nominalizări din tot atâtea categorii, iar votul este validat doar după ce votantul accesează link-ul primit pe e-mail. Telefonic, Retezatul poate fi votat formând 0041.77.312.4041. După terminarea mesajului de întâmpinare şi apariţia tonului, se introduce codul de trei cifre (541) alocat Retezatului. Votul este valid doar după mesajul de confirmare al robotului telefonic.

Dacă aveţi fotografii , înregistrări video sau pagini de jurnal de călătorie şi vreţi să le împărtăşiţi, trimiteţi-le la adresa turism@evz.ro. Cele mai bune vor fi publicate pe site-ul nostru de turism.