Reorganizarea şi legile electorale, blocate în coaliţie

Reorganizarea şi legile electorale, blocate în coaliţie

Discuţiile în comisia coaliţiei pe tema reorganizării sunt blocate de două săptămâni. Cel puţin asta susţine deputatul PDL, Cătălin Obuf Buhăianu. Modificarea legii electorale bate şi ea pasul pe loc.

Reorganizarea teritorial-administrativă a României a intrat, de două săptămâni, într-un blocaj, a declarat, astăzi, deputatul PDL, Cătălin Obuf Buhăianu. Potrivit acestuia, PDL continuă să susţină proiectul de reformă a statului, însă în acest moment nu are sprijinul UDMR.

''La nivel de coaliţie, lucrurile au intrat într-un blocaj, în ultimele două săptămâni. Lucrurile merg la pachet cu modificarea legii electorale, cu abordarea votului mixt, dar şi cu reducerea numărului de parlamentari. Toate aceste trei elemente se discută la pachet în cadrul coaliţiei'', a afirmat Buhăianu. UDMR se teme de o asumare pe legile electorale Reprezentanţii comisiei coaliţiei însărcinată să modifice sistemul actual de vot nu au reuşit ieri să ajungă la un punct de vedere comun, sau cel puţin să facă un pas concret. Următoarea şedinţă a fost reprogramată pentru marţea viitoare.

PDL nu renunţă la ideea de uninominal pur şi reducerea numărului de parlamentari, în timp ce UDMR nu vrea însă să-şi dimuneze reprezentarea în legislativ. Totuşi, udemeriştii sunt preocupaţi ca nu cumva partenerii din PDL să forţeze, anul viitor, o asumare a răspunderii pe modificarea legilor electorale pentru a se ajunge la anticipate, şi implicit la comasarea parlamentarelor cu localele în iunie.

Ne puteți urmări și pe Google News