Regina Tina Turner| VIDEO

Regina Tina Turner| VIDEO

Cântăreaţa şi-a început segmentul european al turneului mondial, „Tina: Live in Concert“, cu laude pentru forma excelentă şi recorduri de vânzări.

Preţ de o melodie, publicul a rămas cuminte pe scaunele din „KölnArena“, după care întreaga sală a explodat. Începând din ultimele rânduri înspre primele, lumea s-a ridicat în picioare, aplaudând, fluierând şi urlând frenetic. După pauză, toată „Arena“, stadionul acoperit din oraşul german Köln unde a debutat, la mijlocul săptămânii trecute, noul turneu european al Tinei Turner, era în picioare.

Deşi încă la început, întreg turneul cântăreţei în vârstă de 69 de ani anunţă recorduri şi superlative. Ceea ce, spune critica, se potriveşte excelent în contextul carierei sale. Turneul Tinei Turner, „Tina: Live in Concert“, va continua cu segmentul european până în decembrie 2009 în ţări precum Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Elveţia. Cel mai aproape de România, „regina rock-and- rollului“ va concerta de două ori în Viena, pe 2 iulie şi pe 2 august. 17 concerte în Germania, printre recordurile Tinei

Mai mulţi organizatori locali au iniţiat negocieri cu managementul artistei pentru un concert la Bucureşti, însă, spun surse de pe piaţa de publicitate, până acum sponsorii nu s-au arătat interesaţi de acest spectacol, mai ales că anul de criză 2009 ne găseşte tot fără o arenă suficient de încăpătoare care să facă o asemenea investiţie rentabilă.

Interesul pentru Tina Turner în Statele Unite şi în Europa depăşeşte însă aşteptările celor care îşi imaginau că, în cei opt ani de pauză, „Regina“ ar fi fost uitată.

  • În doar două minute s-au vândut biletele la primul concert din Kansas, SUA, unde a fost lansat, pe 1 octombrie 2008, turneul mondial al Tinei Turner.

 

  • În Germania, ţara în care Tina va susţine astăzi al patrulea spectacol, au fost programate iniţial 7 concerte dar, datorită vânzărilor rapide şi marii solicitări de bilete, numărul acestora s-a ridicat, între timp, la 17.

 

  • Turner este artista care a vândut cele mai multe bilete pentru concert din istoria muzicii. Acest argument statistic nu trebuie să surprindă, amintindu-ne că la spectacolul său din Rio de Janeiro, de pe Stadionul Maracana (din cadrul turneului-mamut „Break every Rule“) s-au vândut 180.000 de bilete. Nimeni de atunci, şi nici până atunci, nu a mai reuşit acest record.

 

  • Premii şi trofee, precum mai multe Grammy, World Music Awards sau Billboard Awards, completează palmaresul americancei stabilite astăzi în Elveţia. Pe celebrul bulevard al stelelor din Hollywood, Hollywood Walk of Fame, Tina şi-a căpătat propria stea încă din 1986, iar în „Rock and Roll Hall of Fame“ a fost inclusă în 1991.

 

  • Statul francez i-a conferit cel mai înalt ordin cultural, „Chevalier des Arts et des Lettres“, şi un trofeu „Victoire“ pentru întreaga activitate. 170 de milioane de albume vândute vorbesc de la sine, iar faptul că viaţa Tinei Turner a fost ecranizată deja cu cincisprezece ani în urmă este dovada că Tina, o cântăreaţă a cărei viaţă este marcată de mari tragedii, eşecuri şi succese inegalabile, este una dintre cele mai mari legende în viaţă ale planetei. 

Istoria Tinei începe pe o plantaţie de bumbac

 

  • Născută ca Anna Mae Bullock, pe 26 noiembrie 1939, în Notbush, statul Tennessee, SUA, Tina Turner a crescut în condiţii modeste, lucrând alături de părinţii săi pe o plantaţie de bumbac.

 

  • După divorţul părinţilor, Tina s-a mutat cu mama sa în St. Louis, unde l-a întâlnit, la mijlocul anilor ’50, pe chitaristul Ike Turner. La început, Tina l-a acompaniat ocazional pe Ike, câştigându-şi existenţa cu o slujbă într-un spital, iar în 1959, când solista cu care Ike urma să facă o înregistrare în studio se îmbolnăveşte, Tina îi ia locul. Piesa „Fool in Love“, înregistrată în acea zi, o face pe Tina celebră peste noapte. După scurt timp cei doi se căsătoresc, iar succesul show-ului „Ike and Tina Turner Revue“ devine definitiv un succes internaţional după ce formaţia Rolling Stones îi angajează ca grup de deschidere pentru turneul lor din Statele Unite.

 

  • Succesul are un preţ mare pentru Tina. Abia după divorţul celor doi, în anul 1976, Tina trădează amănunte din viaţa cuplului: sub influenţa drogurilor, Ike a bătut-o şi a violat-o, iar în plan profesional i-a controlat strict evoluţia şi finanţele.

SEXY ÎN AMINTIRE   O carieră şi o viaţă de legendă

 

  • În 1983, Tina lansează o piesă nouă, „Let’s Stay Together“, iar succesul acesteia convinge casa de discuri să publice albumul „Private Dancer“. Din vara lui 1984, când a apărut albumul, şi până în 1985, „Private Dancer“ s-a vândut în aproape 10 milioane de exemplare.

 

  •  În 1988, Tina a anunţat pentru prima dată că se va retrage. La numai un an după acest anunţ, Tina se întoarce în studio pentru a înregistra albumul „Foreign Affair“, un nou succes, căruia îi urmează un nou turneu.

 

  • În 1996, se retrage din nou, iar în 1999, apare totuşi un nou single pe coloana sonoră a filmului „The Lion King“, iar la sfârşitul aceluiaşi an apare albumul „Twenty Four Seven“.

 

  • În martie 2000, începe turneul de rămas-bun, „Twenty Four Seven Millennium“. Motivaţia Tinei este, după cum a declarat-o chiar ea: „Vreau ca lumea să mă păstreze în bună amintire cu rochiţele mele strâmte, picioarele mele sexy - totul a fost minunat“.

 

SUCCES

În plină forţă în 2009 Când şi-a anunţat retragerea, Tina şi-a lăsat o portiţă deschisă. Chiar şi aşa, surprinderea nu a fost mică atunci când, pe 28 aprilie 2008, cântăreaţa a anunţat, în timpul emisiunii „Oprah Winfrey Show“, că va reveni pe scenă. Uşiţa lăsată întredeschisă cu zece ani în urmă pare deschisă larg acum. Că mai poate a demonstrat-o la Gala Premiilor Grammy 2008, când a evoluat pe scenă alături de Beyoncé Knowles, punând-o în umbră pe mai tânăra sa colegă. Iar „cum“ mai poate Tina a dovedit-o pentru publicul european miercuri seara, când, de la prima melodie, „Steamy Windows“, a electrizat publicul prezentându-i, ca şi înainte, şi acele părţi pe care intenţiona „să le lase acasă“ în cazul unui nou turneu: picioarele ei sexy, trupul menţinut într-o formă excelentă, hainele strâmte, precum şi zâmbetul şi vocea ei senzuală.

Tina Turner, live în Köln
Ike & Tina Turner- "Fool In Love"

Ne puteți urmări și pe Google News