ŢARA ARDE, USL SE PIAPTĂNĂ. Seceta face prăpăd, leul e în vrie, dar Nicolăescu mai vrea un referendum, "dacă CCR nu-l validează pe primul"

ŢARA ARDE, USL SE PIAPTĂNĂ. Seceta face prăpăd, leul e în vrie, dar Nicolăescu mai vrea un referendum, "dacă CCR nu-l validează pe primul"

Dacă referendumul de pe 29 iulie nu va fi validat de Curtea Constituţională atunci Parlamentul ar trebui să decidă organizarea unui al doilea referendum, a declarat preşedintele interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu.

UPDATE: Ca reacţie la ipoteza lansată de Eugen Nicolăescu, fostul preşedinte al PDL, Emil Boc, a declarat că cine vorbeşte de al doilea referendum nu cunoaşet textul Constituţiei. "Cine vorbeşte de al doilea referendum în prelungirea primului nu cunoaşte textul Constituţiei, care e foarte clar şi explicit şi spune că se organizează un singur referendum pentru demiterea preşedintelui şi nu două. Orice soluţie propusă de acest fel este neconstituţională şi nu are acoperire nici în textul legii fundamentale şi nici în legea în vigoare", a spus Emil Boc. ''Dacă la nivelul Curţii se va opta pentru această variantă, nu s-au întrunit condiţiile pentru confirmarea rezultatelor referendumului, această concluzie va fi comunicată Parlamentului. Parlamentul, tot în baza unei hotărâri a Curţii Constituţionale, va trebui să decidă calea de urmat. Eu cred că în acest moment o singură cale are Parlamentul, şi anume să constate că nu este simetrie juridică între alegerea şi demiterea preşedintelui, că este nevoie să fie completată legislaţia, în sensul de a se finaliza şi demiterea cu un al doilea tur de scrutin, un al doilea referendum, indiferent câţi se prezintă la vot, aşa cum este cu al doilea tur de scrutin la alegerea preşedintelui'', a susţinut Nicolăescu pentru RFI. Întrebat dacă nu ar fi totuşi neobişnuită organizarea unui al doilea tur de scrutin al referendumului, Eugen Nicolăescu a precizat că este vorba despre opinia sa personală: "Dacă până acum, legislaţia nu a fost dusă până la capăt, trebuie s-o ducem până la capăt şi atunci să rezolvăm problema în spiritul legislaţiei corecte şi nu cum ni s-ar părea nouă că e bine. Eu aşa opinez". CITIŢI ŞI:

  • MRU: USL încearcă deturnarea unei realităţi prin sesizarea depusă la CCR
  • Băsescu despre sesizarea lui Zgonea şi Filip: CCR decide
  • Petiţie în atenţia lui Crin Antonescu: "NU sunt mort şi NU am votat la referendum. Sunt VIU şi trăiesc în România"
  • Vasile Blaga: Datele comunicate de BEC arată că referendumul este invalid

Ne puteți urmări și pe Google News