REFERENDUMUL FRAUDAT. Dosarele lui Dragnea au ajuns la DNA

REFERENDUMUL FRAUDAT. Dosarele lui Dragnea au ajuns la DNA

Cele două plângeri penale făcute de PDL -Teleorman împotriva preşedintelui CJ Teleorman, Liviu Dragnea, au fost trimise la DNA. Dosarele au fost înregistrate iniţial la Parchetul General, apoi au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria şi, în final, au ajuns la DNA.

Potrivit unei informări, comunicate ziarului "Evenimetul Zilei", a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, plângerile formulate de PDL au fost înaintate, cu ordonanţă de declinare, la DNA. 21 de dosare deschise la Parchetul Alexandria La Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria au fost înregistrate 21 de plângeri privind neregurile constatate la referendumul din 29 iulie 2012. Plângerile penale au primit număr unic,constituindu-se astfel 21 de dosare penale. Până în prezent ,un dosar penal a fost soluţionat cu NUP, iar restul de 20 de dosare penale se află în faza de cercetări penale la organele de poliţie judiciară. Acuzaţiile Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi abuz în serviciu în formă calificată. Dragnea a fost reclamat la procurori deoarece a cerut ca oră de oră să-i fie comunicată prezenţa la vot de către birourilor electorale de pe raza judeţului Teleorman. Pe de o parte, Dragnea este preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, în timp ce, potrivit legii, preşedinţii secţiilor de votare sunt apolitici, de unde rezultă o contradicţie. Cea de-a doua plângere penală a fost făcută pe motiv ca acesta, într-o teleconferinţă, ar fi cerut ca dupa ora 21.00 sa fie daţi afară toţi reprezentanţii PDL din secţiile de votare.

Ne puteți urmări și pe Google News