RECORD DE AMENZI. Aproape 15.000 de şoferi sancţionaţi în trei zile | VIDEO
- Petrisor Cana
- 5 noiembrie 2012, 19:52
Week-end de coşmar pentru conducătorii auto care au încălcat regulile de circulaţie. Timp de trei zile, oamenii legii au tras pe dreapta şi au sancţionat aproape 15.000 de şoferi în întreaga ţară.
Peste 700 de permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri în week-end-ul trecut dintr-un total de 14.841 de sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Dintre acestea 7.248 au fost aplicate pentru viteză iar 358 pentru consum de alcool. Măsurile au fost luate într-o mega-acţiune care a avut loc la nivel naţional, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, în perioada 2-4 noiembrie a.c.. În cadrul acestor măsuri, au fost intensificate acţiunile specifice ale structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi combaterea criminalităţii organizate pentru prevenirea şi combaterea activităţilor infracţionale, în special a celor comise în stradă. Pe lângă cele 703 de permise de conducere ridicate de poliţiştii rutierişti, au fost retrase şi 319 de certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli tehnice.