Din secolul XIX, li se spune în fel şi chip, de la tigri de hârtie, magnaţi, baroni sau boşi până la moguli media. Între timp, ghilimelele s-au pierdut, denumirile s-au încetăţenit, dar, în fond, patronii proeminentelor mijloace de informare în masă urmăresc, mereu, acelaşi scop.
Acesta e dezvăluit de finalul comentariului intitulat "Frică şi favor", scris de Paul Krugman pentru "New York Times", influentul fomator de opinii, până când va avea ediţie tipărită şi mult după aceea: "Până la urmă, dacă eşti mogul media, e bine să ai totdeauna prieteni sus puşi. Iar cei mai de încredere prieteni sunt cei care ştiu că îţi datorează totul".
Înainte de a vă grăbi să observaţi că, în România, inclusiv primul-ministru se plânge că doi suzerani ai imperiilor media vor să-l dea jos pe preşedintele reales, aflaţi că în SUA jupânii ştirilor au intrat într-o etapă inedită: "Mogulii media au promovat adesea carierele şi campaniile politicienilor despre care credeau că le vor susţine interesele. Dar să tai direct chitanţă favoritului politic duce totul la un nou nivel de vulgaritate".
E citat şi analistul politic republican David Frum, care avea să-şi piardă slujba după această revelaţie: "republicanii credeau că Fox lucrează pentru noi şi descoperim acum că noi lucrăm pentru Fox". Suficient pentru ca autorul articolului să conchidă: "Aşadar, Ministerul Propagandei a preluat controlul organului politic executiv (n. red. - Politburo, în original)".
Nimic nou sub soare. Un influent post de televiziune ţine cu partidul care nu e la putere. Mai bine zis, televiziunea e partid: exact în urmă cu un an, Anita Dunn, înalt funcţionar la Casa Albă, numea Fox News, postul mogulului Rupert Murdoch, "o aripă a Partidului Republican".
Declaraţia a fost făcută la CNN, staţie care e alăturată de "Pravda", dacă permiteţi contrabalansarea, celorlalte ce transmit pe placul electoratului democrat din SUA: ABC, CBS, NBC, MSNBC...
Traversând oceanul, undeva în Uniunea Europeană, dăm peste un peisaj asemănător: Realitatea şi Antena 3, de acest post atârnând şi un partiduleţ ce furnizează ştiri cu vizibilitate maximă doar aici, sprijină opoziţia. În cazul în care, mutatis mutandis, se respectă logica prezentată de "New York Times", Vîntu, Voiculescu şi Patriciu (cel din urmă, tigru aparent adormit, pe nedrept omis în sintagma portocalie "doi moguli şi doi politicieni...") vor să aducă la putere nişte oameni care să nu uite că au ajuns acolo datorită lor.
Pentru asta chiar forţează nota. Anul trecut, s-a văzut cu ochiul liber că Mircea Geoană şi Crin Antonescu nu puteau ţine pasul cu cele două moguliziuni, impresia fiind că exista mult mai mult timp de emisie decât puteau acoperi opozanţii, oricât doreau să ajungă în locul lui Traian Băsescu. De atunci, Realitatea şi Antena 3 s-au transformat, după modelul "Fox News, aripă a republicanilor" în facţiunile radicale ale PNL şi PSD (dacă insistaţi, adăugăm şi PC). Nu doar că parcă şi-ar dori mai mult victoria, ci şi mai repede. Din transmisiuni, montaj, cartoane, promouri, tonalităţi ale vocilor, reiese un singur mesaj: suspendarea şi/ sau moţiunea de cenzură, acum! Ponta şi Antonescu riscă să pară ezitanţi, în comparaţie cu "Politburo"-ul televizunilor stăpânite de moguli.
E de înţeles dorinţa mogulilor ca protejaţii lor să ajungă cât mai repede la putere? În SUA e o regulă a jocului ţinând de uzanţă. Particularitatea românească e conferită de faptul că unii moguli, precum Vîntu şi Patriciu, pierd bani cu investiţiile lor în media. Logic, şi-ar dori să îi recupereze cât mai repede. Modelul de business al celui mai de succes mogul român - Adrian Sârbu, cel ce preferă să se izoleze într-o neutralitate aproape elveţiană, prea ocupat să facă bani, în loc să-i piardă - nu poate fi copiat. Eventual, doar toate producţiile sale, cu rezultate modeste. Din acest motiv, mogulii români ostili puterii de azi şi-au asumat nişte investiţii perdante, măsurându-şi succesul nu în lei, ci în influenţă cu efect întârziat. Poziţia de lider pe piaţă a devenit, chiar din momentul alcătuirii planului de afaceri, subsidiară controlului celor care vor veni la putere.
Aşadar, ce vor mogulii? În America sau în România, să poată controla puterea, pentru a putea controla banii, iar când nu sunt "la butoane", controlează politicienii care îi vor ajuta să facă, din nou, bani. Orice altă asemănare între mogulii americani şi cei români, oricât am păstra proporţiile, e însă hazardată. Măcar până în ziua în care primul mogul român va fi primar de metropolă, precum Bloomberg, sau va da unor premii prestigioase, nu ca "Zece pentru România", numele său, precum Pulitzer odinioară.
Recomandările noastre
