În timp ce Casa de Asigurări speră ca medicii de familie să prescrie medicamente ieftine, doctorii susţin că mulţi bolnavii vor rămâne fără tratament.
Mutarea plafoanelor pentru medicamente de la farmacii la medicii de familie, care urmează să se aplice din 2009, ar putea lăsa mulţi bolnavi fără tratament, dacă fondurile se vor termina înainte de sfârşitul lunii, susţin medicii de familie. Pe de altă parte, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) spun că se vor face economii importante la bugetul sănătăţii, întrucât medicii vor fi nevoiţi să prescrie mai multe medicamente ieftine.
Pacienţii cu urgenţe, dezavantajaţi Planurile celor de la Casa Naţională de Asigurări de a transfera plafoanele care până de curând erau repartizate farmaciilor nu sunt pe placul medicilor de familie, care se tem că vor exista mulţi bolnavi care nu vor avea acces la tratament. „Când un pacient cu reţetă de la medic nu găsea medicamente la o farmacie, se putea adresa altei farmacii. Dacă medicul lui de familie nu va mai avea plafon pentru tratamentul unui bolnav, acesta va rămâne fără medicamente“, afirmă Doina Mihăilă, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie.
Trecerea plafonului la medicii de familie este absurdă, consideră şi dr. Călin Ciubotaru. „Toată lumea se va îmbulzi la începutul lunii să ia medicamente, iar la mijlocul lunii plafonul se va termina. Ce se va întâmpla cu cei care vin la mijlocul lunii la medicul de familie cu o urgenţă?“ Doctorii se mai tem că lipsa banilor va conduce la revolte în rândul pacienţilor. „Dacă în acelaşi an vor fi diagnosticaţi mai mulţi pacienţi de pe listă cu hepatită, fondurile mi se vor epuiza imediat. Nu poţi să faci medicină ca în Vest cu bani din Est“, consideră medicul de familie Remus Lupu.
La rândul lor, reprezentanţii Colegiului Medicilor au declarat că sunt împotriva acestui proiect. „Această soluţie dovedeşte incapacitatea CNAS de a-şi gestiona fondurile. Măsura este împotriva independenţei profesionale a medicilor şi aduce o atingere gravă pacienţilor. Plafonul îi determină pe medici să nu poată prescrie tratamente pentru pacienţi după ce se termină, ceea ce înseamnă încălcarea codului deontologic“, a declarat Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Se vor prescrie mai puţine medicamente scumpe
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări susţin că fiecare medic îşi va monitoriza mai atent cheltuielile cu pacienţii, dacă vor fi puşi în situaţia de a avea un plafon. „Fiecare doctor îşi cunoaşte pacienţii de pe liste, ştie ce afecţiuni au şi cât de costisitoare sunt acestea. Vor avea mai multă libertate“, consideră Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Această măsură, susţin reprezentanţii CNAS, îi va împiedica pe medicii de familie să mai prescrie medicamente scumpe, întrucât vor fi nevoiţi să se încadreze în bugetul primit. Aceştia promit că repartizarea fondurilor se va face după ce se va stabili un cost mediu pentru fiecare afecţiune în parte.
SOLUŢIE
Lista de compensate, ajustată după buget
Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări, Cristian Vlădescu, crede că măsura trecerii plafoanelor pentru medicamente la medici este ineficientă atât timp cât nu se va renunţa la prescrierea medicamentelor după denumirea comercială. „Pe reţete trebuie să se regăsească substanţa activă a medicamentelor, astfel încât să se poată alege dintr-o paletă mai largă de medicamente. Fără să fie instituită această regulă, medicii vor prescrie ţinând cont şi de «marca» medicamentelor“, este de părere Cristian Vlădescu. Ajustarea listei de compensate şi gratuite în funcţie de plafoane ar putea fi o soluţie pentru evitarea situaţiilor în care bolnavii să fie nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamente. „Dacă CNAS consideră că are bani doar pentru 70% din medicamente, să le treacă pe lista de gratuite şi compensate doar pe acestea“, afirmă Călin Ciubotaru. O altă soluţie ar fi scoaterea din lista cu gratuite şi compensate a medicamentelor „de lux“. „Poate că ar fi bine ca pentru unele medicamente, precum siropul de tuse cu aromă de portocale, să se plătească integral“, este de părere un alt medic de familie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.