Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Desemnat la Oscar cel mai bun film al anului 2006, „Crash - Poveşti din L.A.“ vine cu un puternic mesaj antirasist şi o construcţie regizorală fără fisură.
Filmul regizorului Paul Haggis (cel care a semnat scenariul peliculei „O fată de milioane“) face în aşa fel încât fiecare replică şi întâlnire între protagonişti să conţină o semnificaţie precisă în economia peliculei. La fiecare cadru se simte intervenţia regizorului, care brodează lucrurile astfel încât coincidenţ ele să pară destin, iar rezultatul „ciocnirii“ între destine, exemplar. Această prezenţă sesizabilă în permanenţă poate deranja, fără însă a transforma filmul într-unul previzibil.
Butoiul cu pulbere
La fiecare colţ de stradă din Los Angeles există un conflict interetnic, un butoi de pulbere gata să explodeze. Albii se aşteaptă ca persoanele de culoare să fie violente, afroamericanii sunt convinşi că vecinii lor albi îi consideră delincvenţi, un iranian se teme că poate fi luat oricând drept terorist.
Deznodământul intens lasă de înţeles că, la limita dintre viaţă şi moarte, omul devine esenţial bun şi rezonant la suferinţa aproapelui. Astfel, poliţistul rasist Ryan (Matt Dillon) ajunge să-şi rişte viaţa pentru o hispanică pe care în trecut o umilise.
În acelaşi timp, se afirmă ideea că nu există om bun sau rău, ci numai un orizont de aşteptare negativ, care face posibilă crearea unei prăpastii între rase.
Numai în momente-limită, când „se izbesc“ unii de alţii, oamenii privesc cu adevărat în ochii aproapelui şi în sine, iar suspiciunile şi fricile se diluează sau dispar într-un sentiment copleşitor de înţelegere şi toleranţă.
Recomandările noastre
