Confruntări violente la Madrid între protestarii de extrema dreaptă şi cei antinazişti.
Poliţia a intervenit cu grenade lacrimogene şi gloanţe de cauciuc. Violenţele vin cu doar o săptămână înainte de alegerile generale, în care tema dominantă o reprezintă imigraţia. Numărul imigranţilor a crescut vertiginos în ultimul deceniu, ajungând să reprezinte 9 la sută din populaţia Spaniei.
Peste 1.000 de tineri aparţinând unor grupări de extremă-stângă au ieşit în stradă pentru a împiedica demonstraţia organizaţiei de extremă-dreapta "Naţiune şi Revoluţie" în apropierea unui cartier locuit, în special, de imigranţii de origine asiatică şi africană.
Protestatarii de stânga au început să arunce cu pietre desprinse din caldarâm în sediile unor bănci, au incendiat mai multe cabine telefonice şi câteva automobile. Ei jurau că îl vor răzbuna pe unul dintre membrii lor, un adolesent în vârstă de 16 ani, ucis în noiembrie într-o încăierarea cu militanţii nazişti, şi îşi acuzau adversarii de rasism. La rândul lor, aceştia din urmă au ripostat schiţând salutul nazist.
Forţele de ordine au reuşit să îi disperseze pe manifestanţi şi au operat şapte arestări. Partidul Popular, de opoziţie, a propus măsuri care vizează asimilarea imigranţilor, printre care şi interzicerea dreptului de a purta vălul islamic. Partidul Socialist, aflat la putere, a respins aceste cereri, pe care le consideră xenofobe. (12:03)