RĂZBOI CU IARNA. Hunedoara: Doi bărbaţi au făcut atac de cord pe stradă, de la frig
- Ciprian Iancu
- 2 februarie 2012, 17:21
Doi bărbaţi din Valea Jiului au murit de frig în ultimele trei zile.
La începutul săptămânii, un bătrân de 72 de ani a fost găsit mort pe un teren viran din apropierea oraşului Lupeni. Miercuri, un alt bărbat, de data aceasta în vârstă de 40 de ani, a fost găsit în şoc hipotermic aproape de Uricani. El a fost transportat la spital însă a decedat la scurt timp după ce a ajuns în secţia de Urgenţe.
Reprezentanţii Prefecturii Hunedoara spun că, în ambele cazuri, nu a fost vorba de persoane fără adăpost, ci de indivizi care s-au prăbuşit din cauza frigului şi nu au mai putut fi salvaţi.
Aglomeraţie la Urgenţe De la o zi la alta numărul persoanelor care se ajung la spital deoarece au nevoie ajutor medical de urgenţă creşte. Până joi dimineaţă, autorităţile hunedorene număraseră 24 de astfel de cazuri, în opt dintre aceste situaţii fiind vorba de persoane fără adăpost. Ninsorile din ultima vreme nu au fost atât de abundente în judeţul Hunedoara, astfel încât pe majoritatea drumurilor naţionale şi judeţene s-a circulat şi se circulă fără probleme majore. Şcoli cu program redus
Frigul a reuşit însă să scurteze orele de curs pentru două şcoli. 900 de elevi de la Grupul şcolar minier din Lupeni au cursuri de câte 30 de minute, situaţie în care se află şi cei 50 de elevi ai Şcolii Generale din comuna Lunca Cernii. Ambele unităţi şcolare au centrale pe lemne, iar stocurile de lemne de care dispun sunt umede şi nu produc suficientă căldură. „Vom aproba solicitări de suspendare a cursurilor pentru unităţile în care nu se poate asigura un minim confort termic sau pentru situaţiile în care elevii nu pot ajunge la microbuzul şcolar, ori la şcoală”, precizează şeful Inspectoratului Şcolar Hunedoara Alexandru Lăutaru. Au îngheţat ţevile de apă
Locuitorii oraşelor din judeţul Hunedoara au de asemenea probleme cu apa, mai ales cei care locuiesc la case.
„Îngheaţă în special branşamentele la reţea şi conductele de pe proprietăţile private care nu sunt îngropate corespunzător, la o adâncime de cel puţin 80 de centimetri. Se intervine cu dispozitive de încălzire cu aer sau flacără, însă nu în toate situaţiile intervenţiile reuşesc”, spune purtătorul de cuvânt al societăţii ApaProd Hunedoara, Bogdan Leucuţa.