RATB, dispusă să plătească 35 de euro pentru o oră de deszăpezire

RATB, dispusă să plătească 35 de euro pentru o oră de deszăpezire

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) vrea să angajeze o firmă care să cureţe de zăpadă intrările în autobaze, timp de trei luni. Asta, în schimbul a 62.000 de euro.

Potrivit unui anunţ de achiziţie publică, conducerea RATB vrea să elibereze de zăpadă şi intrările şi ieşirile depourilor RATB, în perioada 1 decembrie 2010 - 28 februarie 2011, în schimbul a circa 310 euro pentru fiecare oră de deszăpezire. Concret, instituţia este dispusă să plătească 268.000 de lei (aproximativ 62.000 de euro) pentru închirierea a nouă utilaje pentru eliberarea de zăpadă a platformelor de garare din autobaze, a depourilor şi a drumurilor de acces spre acestea, fiecare utilaj urmând să presteze câte 200 de ore. Utilajele vor trebui să ajungă la autobazele şi depourile RATB în maximum două ore de la primirea unei solicitări în acest sens. RATB are şase autobaze (Floreasca, Pipera, Nordului, Militari, Ferantari şi Obregia) şi trei depouri (Bujoreni, Berceni şi Vatra Luminoasă).

Ne puteți urmări și pe Google News