Cartofii, ţigările şi carburanţii au aprins inflaţia
- Ciprian Mailat
- 12 ianuarie 2011, 21:29
Cea mai mare creştere a preţurilor de consum s-a înregistrat anul trecut la cartofi, ţigări şi carburanţi. La produsele alimentare inflaţia anuală în decembrie s-a cifrat la 6,45%, la produsele nealimentare 9,76%, iar la servicii 6,43% ceea ce a condus la o inflaţie anuală de 7,96%, potrivit datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata medie lunară a inflaţiei în decembrie faţă de noiembrie a fost de 0,53%.
Preţul cartofilor a crescut în luna decembrie faţă de aceeaşi perioadă din 2009 cu aproape 46%, aceasta fiind cea mai mare inflaţie înregistrată în 2010.
Din cauza majorării TVA şi a creşterii accizei, ţigările s-au scumpit anul trecut cu 26,34%.
Potrivit datelor INS, la combustibili a fost înregistrată în luna decembrie o inflaţie anuală de 15,85%. Doar în decembrie 2010, preţul carburanţilor a urcat cu 2,87% faţă de luna noimebrie. Cum au evoluat preţurile produselor alimentare în 2010 Pâinea s-a scumpit anul trecut cu aproape 6%, în timp ce făina a cunoscut o creştere de circa 10%. O creştere importantă a preţului a fost înregistrată în 2010 la ulei (21,17%), fructe proaspete (aproximativ 18%) şi la conserve de legume 19,3%. Carnea, preparatele şi conservele de carne au avut anul trecut o creştere mai mică a preţurilor, sub 3%, în timp ce produsele lactate s-au scumpit cu 3,3%. Zahărul s-a scumpit în decembrie 2010 faţă de aceeaşi lună din anul precedent cu 5,46%, iar mierea de albine cu peste 10%. La ouă, chiar dacă în luna decembrie s-a înregistrat o inflaţie de 3,17%, per total 2010 preţurile au scăzut cu aproape 5%.
Energia termică mai scumpă cu 12%, preţuri mai mici la transportul aerian
O creştere importantă a preţurilor a avut loc în 2010 la utilităţi. Cea mai mare scumpire s-a înregistrat la energia termică (11,94%), energie electrică (8,58%) şi 4,2% la gazele naturale.
Românii au fost nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar şi pentru servicii. Cea mai mare inflaţie s-a înregistrat la sericiul de apă, canal şi salubritate (15,85%), la transportul feroviar (13,97%) şi la cel urban (7,78%). Singura scădere a preţurilor în categoria serviciilor a avut loc la transportul aerian, cu 3,5%.