Raportul „Tismăneanu“, în dezbatere la Washington

Raportul „Tismăneanu“, în dezbatere la Washington

România îşi confruntă trecutul comunist.

Sub această titulatură s-a desfăşurat miercuri, la Ambasada României din Washington, o dezbatere pe tema urmărilor Raportului Comisiei Tismăneanu, la mai bine de un an de la condamnarea comunismului.   Ca moderator al dezbaterii, Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi profesor la Universitatea Maryland, a pus Raportul în contra direcţiei postdecembriste de instituţionalizare a uitării promovată, în special, de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Politologul a catalogat Raportul Final drept „un document cu o profundă valoare simbolică, el fiind rezultatul, în primul rând, al unui mandat de asanare morală, de recuperare a demnităţii prin istorie“.   Invitat la discuţii, Charles King, profesor la Universitatea Georgetown, a indentificat cinci teme principale ale Raportului: continuitatea Dej-Ceauşescu; stalinismul post-Stalin; lipsa curentului reformist sau a mişcării disidente; caracterul anticomunist al Revoluţiei din 1989; şi, perpetuarea structurilor comuniste în „democraţia originală“. La dezbatere a fost evocată, totodată, memoria Monicăi Lovinescu, unul dintre membrii Comisiei Tismăneanu.

Ne puteți urmări și pe Google News