Din raportul de activitate al instituţiei, citat de Antena 3, mai reiese că  SRI a transmis  beneficiarilor legli aproape 6000 de informări pe probleme de securitatea naţională, de politică externă, terorism sau criminalitate organizată. Principalii beneficiari ai rapoartelor au fost anul trecut Guvernul şi Administraţia Prezidenţială. Aproape 70% au ajuns pe masa Guvernului, în timp de unul din cinci raporte au ajuns la Preşedinţie.

În ceea ce priveşte politica internă, SRI a precizat că a constatat un nivel ridicat de corupţie în instituţiile publice, pe fondul instabilităţii în plan politic şi social. În zona administraţiei publice centrale şi locale, SRI constată existenţa unor grupuri de interese ilegitime, care au ca destinaţie favorizarea unor persoane fizice şi juridice.

Un risc ridicat pentru securitatea naţională l-au constituit acţiunile de spionaj desfăşurate de servicii de informaţii din diverse state estice şi orientale, mai ales din categoria cyber-spionajului.

Din raportul SRI mai reiese că în  2013 a existat un risc ridicat de tranzitare a teritoriului nostru de către activişti Al Qaeda şi cei ai nucleelor jihadiste. Mai mult, România constituie un spaţiu de refugiu pentru imigranţi, dar şi pentru cei care fac parte din structurile fundamentaliste