Raluca Stăncescu a fost condamnată la patru ani şi o lună de închisoare de Curtea de Apel Târgu Mureş, informează Agerpres.

Stăncescu a fost găsită vinovată într-un dosar în care a fost acuzată de fapte de corupţie, ea fiind trimisă în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub acuzaţiile de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, şantaj, instigare la compromiterea intereselor Justiţiei.

Magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au decis achitarea fostului prim-procuror pentru acuzaţiile de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, însă au condamnat-o la patru ani de închisoare pentru şantaj şi trei luni de închisoare pentru instigare la compromiterea intereselor justiţiei. Prin contopirea celor pedepse, judecătorii din Târgu Mureş au condamnat-o, marţi, pe Stăncescu la patru ani de închisoare şi o lună, cu executare.

„Alături de pedeapsa principală aplică inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.”, se arată în decizia instanţei, postată pe site.

Conform DNA, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament şi garsonieră), situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Cătălin Stavără.

„Prin constrângerea psihică exercitată, inculpaţii Stăncescu Raluca şi Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că, în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane.”, se preciza în comunicatul de presă remis pe 21 iulie 2017 de DNA.

În perioada 30 octombrie 2015 – 4 februarie 2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără, pentru săvârşirea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

De asemenea, la data de 4 februarie 2016, Stăncescu l-a determinat pe Constantin Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără, lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.

Procurorii au susţinut că, în aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Cătălin Stavără date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

 

 

Te-ar putea interesa și: