Putin îl ia peste picior pe ambasadorul UE la Moscova

Putin îl ia peste picior pe ambasadorul UE la Moscova

Premierul rus Vladimir Putin ironizează Organizaţia Mondială a Comerţului şi pe ambasadorul Uniunii Europene la Moscova, înaintea unui summit UE-Rusia.

Folosind limbajul colorat, cu care şi-a obişnuit deja publicul, Putin a declarat recent într-o conferinţă de presă, la Soci, că nu intenţionează să ridice restricţia la importurile de legume din UE, din cauza pericolului de infectare cu bacteria E.coli. UE susţine că decizia Rusiei contravine spiritului OMC, dar Putin consideră că  nu-şi poate "otrăvi" poporul doar din cauza acelui "spirit", relatează EUObserver.  "Declar deschis că nu ştiu despre ce spirit este vorba...Dar atunci când oamenii mor pentru că au mâncat castraveţi, ceva nu miroase bine", a spus, ironic, liderul rus. Măsuri protecţioniste Declaraţiile premierului au venit după ce ambasadorul Uniunii Europene la Moscova, Fernando Valenzuela, a protestat faţă de hotărârea autorităţilor ruse de a interzice importul tuturor legumelor din UE, ceea ce contravine acordului liber comercial încheiat la Geneva. "Având în vedere că Rusia doreşte să adere la OMC, o dorinţă pe care noi o susţinem, poate chiar în acest an, Rusia ar trebui să implementeze deja, de bunăvoie, aceste reguli", a spus diplomatul european. Disputa a apărut cu câteva zile înainte de o reuniune a oficialilor europeni cu cei ruşi, la Nijny Novgorod, în 9 iunie. Aceştia vor lua în discuţie aderarea Rusiei la organizaţia mondială. Restricţia la importuri este, de fapt, o măsură luată pentru a ajuta fermierii locali, având în vedere că Rusia importă 11% din cantitatea de roşii de pe piaţa internă şi 5% din cea de castraveţi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că 20 de oameni au murit şi 2.000 au fost infectaţi cu E.coli de la începutul lunii mai până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News