Putin i-a suflat blonda lui Iuşcenko

Putin i-a suflat blonda lui Iuşcenko

Premierul rus o susţine pe Iulia Timoşenko, fosta aliată a liderului de la Kiev, să ajungă preşedinte.

Kremlinul s-a aliat tactic cu fostul său inamic, premierul ucrainean Iulia Timoşenko, în scopul de a o ajuta pe aceasta să devină preşedinte şi de a devia traiectul prooccidental al Kievului, a comentat ieri Reuters. Timoşenko şi Kremlinul au abandonat anii de suspiciune reciprocă şi s-au unit împotriva preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko, principalul motor din spatele ambiţiei Kievului de a adera la NATO. De asemenea, Iuşcenko este şi rivalul lui Timoşenko într-o foarte dură luptă pentru putere.

Noua apropiere a fost expusă public joi, la Moscova, unde Timoşenko a avut o întrevedere cordială cu omologul său rus, Vladimir Putin, urmată de o întâlnire neprogramată cu preşedintele Dmitri Medvedev. „Interesele tactice ale Moscovei şi ale lui Timoşenko au coincis. Părţile au un adversar comun, şi acela este Iuşcenko“, a apreciat Fiodor Lukianov, directorul publicaţiei „Rusia în politica internaţională“.

Calculele ambelor tabere se concentrează pe următoarele alegeri prezidenţiale, care ar urma să se desfăşoare cel târziu în ianuarie 2010. Principalii actori ar fi Iuşcenko, Timoşenko şi fostul premier Viktor Ianukovici. Kremlinul l-a sprijinit pe Ianukovici în alegerile prezidenţiale din 2004, dar acesta a pierdut. În plus, sondajele de opinie arată că el nu are suficientă susţinere în afara regiunilor rusofone ale Ucrainei pentru a câştiga preşedinţia în prezent.

În aşteptarea unui nou preşedinte

„Moscova nu poate ajunge la o înţelegere cu Iuşcenko şi aşteaptă un nou preşedinte. Timoşenko nu este, desigur, singura alternativă, dar candidatura ei ar fi una bună contra profilului de candidat al lui Iuşcenko“, explică Oleksandr Dergaciov, un analist independent din Kiev. După ce a discutat cu premierul ucrainean despre un nou acord privind livrarea de gaze naturale, Vladimir Putin a declarat că relatările potrivit cărora Timoşenko ar putea fi judecată pentru trădare sunt „comice“.

Putin a mai glumit, spunând că preşedintele Iuşcenko a fost un „trişor“, pentru că a tras sforile şi a consemnat la sol avionul cu care Timoşenko trebuia să ajungă la Moscova.

Ne puteți urmări și pe Google News