Putin i-a mulțumit public lui Kim Jong-un pentru ajutorul din războiul din Ucraina: „Nu vom uita niciodată”

Putin i-a mulțumit  public lui Kim Jong-un pentru ajutorul din războiul din Ucraina: „Nu vom uita niciodată”Putin Kim jong un / Sursa: Arhiva EVZ

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis duminică un mesaj de mulțumire liderului nord-coreean Kim Jong-un pentru sprijinul oferit Moscovei în războiul din Ucraina, în timpul întrevederii cu ministrul de Externe al Coreei de Nord, Choe Son Hui, aflat într-o vizită oficială în Rusia.

Întâlnirea a avut loc la Kremlin, iar imaginile au fost publicate de administrația prezidențială rusă. Vizita șefei diplomației nord-coreene are loc la invitația ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit AFP.

Putin: „Doresc să-mi exprim încă o dată recunoștința”

Vladimir Putin

Vladimir Putin. Sursă foto: kremlin.ru

În declarațiile făcute în cadrul întâlnirii, Vladimir Putin a mulțumit Coreei de Nord pentru sprijinul acordat Rusiei în ofensiva militară din Ucraina.

„Doresc să-mi exprim încă o dată recunoștința pentru sprijinul acordat operațiunii militare speciale pe care o desfășurăm”, a declarat liderul de la Kremlin, folosind denumirea oficială a Moscovei pentru războiul din Ucraina.

Putin a avut un mesaj și pentru militarii nord-coreeni implicați în sprijinirea Rusiei.

„Nu vom uita niciodată faptele de vitejie ale soldaților coreeni”, a afirmat acesta, adăugând că aceștia „vor fi onorați la fel ca și compatrioții noștri”.

Președintele rus a mai transmis că apreciază „enorm înțelegerea reciprocă” construită în relația cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Relațiile dintre Moscova și Phenian s-au consolidat după invazia Ucrainei

Cooperarea dintre Rusia și Coreea de Nord s-a intensificat începând din 2022, odată cu lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina.

Potrivit informațiilor prezentate de AFP, Phenianul a trimis trupe în regiunea rusă Kursk și a furnizat sisteme de armament pentru a sprijini efortul militar al Moscovei.

În schimb, Rusia oferă Coreei de Nord sprijin financiar, alimente, energie și tehnologii militare, într-o colaborare care s-a consolidat pe fondul izolării internaționale a regimului de la Phenian.

Kim Jong-un a promis sprijin până la victorie

Kim Jong Un

Kim Jong Un / sursa foto: captură video

La sfârșitul lunii aprilie, mai mulți oficiali ruși de rang înalt au efectuat vizite la Phenian, unde liderul nord-coreean Kim Jong-un și-a reafirmat sprijinul pentru Rusia.

Cu acea ocazie, Kim s-a angajat să ajute Moscova să obțină victoria în ceea ce a numit „războiul sacru”, reafirmând parteneriatul strategic dintre cele două state.