Proiectul de Ordonanţă privind măsurile din energie va fi finalizat mâine. Mesajul lui Ionuț Stroe
- Emma Cristescu
- 30 august 2022, 18:07
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunțat că Ciucă va explica maine proiectul de Ordonanţă privind măsurile din energie. El a mai precizat că premierul urmează să transmită ce se va întâmpla cu intermediarii de pe piața de energie.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, marţi, că premierul Nicolae Ciucă va prezenta mâine proiectul de Ordonanţă privind măsurile din energie. Autoritățile au luat în calcul o taxare a tuturor intermediarilor de pe piaţa de energie.
„Există în momentul de faţă un acord de principiu pentru proiectul de Ordonanţă care urmează să fie avansat foarte probabil în şedinţa de Guvern de mâine. Există nişte reguli definite foarte clare, nişte principii care vor guverna şi pe baza cărora s-a construit acest act normativ”, a spus Stroe.
El a mai subliniat că proiectul este aproape gata și că Nicolae Ciucă va anunța noi informații mâine.
„Acolo sunt lucruri pe care noi liberalii le-am considerat a fi oportune şi bine de continuat, în sensul menţinerii plafonării, ca şi principiu pe baza căruia statul trebuie să facă un efort suplimentar, pentru a nu transfera această povară a creşterii preţurilor în buzunarele consumatorilor sau a companiilor”, a arătat purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionut Stroe, despre taxarea intermediarilor
Stroe a declarat că s-a discutat despre preţurile care trebuie să fie fixate. Ele ar putea rămâne la aceeaşi valoare ca şi cele de până acum, apropo de ce s-a stabilit în ordonanţa 27.
„Există un principiu pe baza căruia ar trebui să fie o taxare a tuturor intermediarilor de pe piaţa de energie, pentru că, dacă din punct de vedere legal nu sunt probleme, din punctul de vedere al moralităţii este absolut normal ca acest efort să fie susţinut de întreg lanţul de producători, intermediari şi consumatori. Există un acord şi pe acest lucru. Varianta finală o vom avea mâine, probabil că o şi anticipaţi, vă pot confirma că în momentul de faţă suntem pe ultima sută de metri”, a mai afirmat Stroe.
Guvernul României ia în calcul ca începând din 1 septembrie 2022 actualele prețuri plafonate la energie și gaze pentru clienții finali noncasnici să fie păstrate integral doar pentru anumiți consumatori. De asemenea, se are în vedere atât supraimpozitarea traderilor de energie, cât și a furnizorilor, potrivit stiripesurse.ro.