O arhitectă peisagistă din Germania a pus la dispoziţia autorităţilor locale din Timişoara un proiect de reamenajare a Parcului Copiilor, care nu mai funcţionează de câţiva ani buni. Proiectul va intra pe ordinea de zi în şedinţa consiliului local, ce va alea loc în luna iunie.
Potrivit noului concept, copiii vor intra în „Visul zborului”, vor putea urca „Muntele vrăjit” sau vor putea vizita „Ţara indienilor”. Tot pentru a-i amuza pe cei mici, în parc se va amenaja un „Drum către ocean”, o „Insulă a piraţilor” şi „Câmpia Elfilor”, unde prichindeii vor avea parte de o serie de surprise: de la jucării ascunse în iarbă şi până la monstruleţi care mănâncă ambalaje sau arteziene ce ţâşnesc atunci când se păşeşte în apropierea lor. „Copiii se vor putea jucă cu natura, nu e nimic tradiţional. Vor fi 20 de puncte de referinţă pentru parc, unde cei mici se vor putea jucă cu apa, arborii sau plantele. Este o viziune foarte modernă pentru că prin jocul cu natura copii sunt educaţi”, a declarat viceprimarul Adrian Orza.