Programul "Prima casă" a fost suplimentat. Victor Ponta a confundat lei cu euro

Programul "Prima casă" a fost suplimentat. Victor Ponta a confundat lei cu euro

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi, la finalul şedinţei de guvern, că Executivul a alocat 200 de milioane de lei pentru garantarea creditelor luate prin programul Prima Casă.

"Azi Ministerul de Finanţe a pus la dispoziţie pentru programul Prima casă încă o linie de garantare a creditelor de 200 milioane lei", a afirmat Ponta.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a precizat, însă, că este vorba de 200 de milioane de euro.

El a arătat că prin acest plafon de 200 de milioane de euro vor putea fi acordate credite de 400 de milioane de euro în program, având în vedere că jumătate din garanţie este asigurată de bancă. "Pentru că în mecanismul de garantare 50% din suma acordată prin împrumut este garantată de stat şi 50% este finanţată pe baza riscului luat de banca respectivă, practic este vorba de disponibilitatea unui plafon de îndatorare de 400 de milioane, adică dublu", a spus Georgescu.

Banii pentru "Prima casă" nu s-au terminat

El a arătat că şi fără această nouă linie de garantare a creditelor, 95% dintre băncile implicate în program aveau la dispoziţie plafoane suficiente pentru acordarea de credite garantate de stat.

"Programul Prima casă are în prezent plafoane de garantare cam la 95% din băncile care derulează programe pentru credite acordate cetăţenilor care doresc să acceseze acest program. Dar sunt 2-3 bănci care şi-au consumat plafonul acordat şi de aceea la nivelul întregului program s-a suplimentat suma de garantare cu echivalentul a 200 de milioane de euro", a precizat Georgescu.

Vicepremierul a infirmat informaţiile vehiculate în piaţă, potrivit cărora s-ar fi terminat banii pentru "Prima casă". "Aceasta (noua linie de garantare - n.r.) asigură în continuare fluenţa programului, buna lui desfăşurare, pentru că, din păcate, am citit unele remarci că s-ar fi terminat banii pentru Prima casă, ceea ce nu este real", a afirmat Georgescu.

Urmează multe credite în lei

Ministrul de Finanţe a mai arătat că Guvernul nu are în vedere o decizie de transfer a actualelor credite, din euro în lei, luate în Programul "Prima casă", dar creditele care vor fi luate mai departe pot fi accesate în lei, cu garanţie de stat.

"Fiecare e liber să meargă la bancă să ceară credit în moneda în care doreşte, băncile, la rândul lor, pot oferi creditul într-o valută sau în alta. Când am spus de 200 de milioane de euro, este echivalent a 200 de milioane de euro, pentru că o mare parte din aceste credite viitoare care au în spate garanţia statului va fi acordată în moneda naţională. Alte măsuri de ordin administrativ, cum ar fi transferarea creditelor dintr-o monedă în alta, nu avem în vedere să procedăm la asemenea decizii", a explicat ministrul.

Ministerul Finanțelor Publice a propus suplimentarea cu 200 milioane de euro a plafonului de garanții pentru programul "Prima Casă". Suma ar urma să fie accesată numai de către băncile care au epuizat deja sumele alocate în cea de-a patra fază a programului guvernamental.

Ne puteți urmări și pe Google News