Ce-i aşteaptă pe benzinari în 2013. Cât de mult îi va bucura pe români ACEASTĂ VESTE

Ce-i aşteaptă pe benzinari în 2013. Cât de mult îi va bucura pe români ACEASTĂ VESTE

Ministerul Finanţelor Publice analizează instituirea unor impozite excepţionale pe profiturile excepţionale obţinute de unele companii din sectorul energetic, a declarat luni, secretarul de stat în MFP Liviu Voinea.

El a explicat că această taxă ar putea fi instituită în contexul liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică. "Dacă va fi implementată, acest lucru se va întâmpla din 2013", a precizat Liviu Voinea.

Acesta a precizat că necesitatea instituirii unei astfel de taxe vine în contextul în care în urma liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică populaţia cu venituri mici va fi afectată.

"Pe măsura liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică trebuie ca o parte din profiturile excepţionale pe care companiile le vor obţine în urma acestui proces să se întoarcă la stat pentru a fi distribuite populaţiei cu venituri reduse afectate de această liberalizare. Genul acesta de combinare a politicilor fiscale cu măsuri de protecţie fiscală este ceea ce avem în vedere", a subliniat Voinea.

FMI a acceptat suprataxarea

Oficialul a adăugat că ideea acestui impozit excepţională a fost acceptată ca principiu de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Potrivit secretarului de stat începând cu 2013 strategia fiscală va ţinti o promovare a unei creşteri economice mai echitabile, sustenabile, una în care povara fiscală să fie distribuită just.

"Creşterea economică de până în 2009 a fost doar în beneficiul unei mici părţi a populaţiei iar costurile crizei au fost suportate de marea masă a populaţiei. Acest lucru trebuie schimbat inclusiv prin politica fiscal-bugetară", a subliniat Voinea.

Cum scot firmele străine banii din ţară

La rândul său, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a făcut recomandarea ca pe agenda viitoare a guvernului să fie inclusă problematica preţurilor de transfer pentru că suprataxarea profiturilor excepţionale pe care le obţin multinaţionalele "în curând va deveni istorie", pentru că, în lipsa reglementării preţurilor de transfer, companiile străine îşi vor scoate profiturile din ţară pentru a nu fi suprataxate.

"Sunt de o abilitate extraordinară. Eu cunosc destul de bine de când lucrează pe piaţa românească cum pot disimula şi cum pot închide anii financiari cu profituri decente atunci când este cazul. Evident, profiturile mari le mută în altă parte. Nu este o meteahnă specifică pieţei din România, aşa acţionează ele pe toate pieţele unde preţurile de transfer sunt mai puţin reglementate", a spus Dumitru Costin.

CITIŢI ŞI:

  • Premierul Victor Ponta: Nu vreau să impun cu parul o suprataxă pe profitul petroliştilor
  • Petroliştii români, şantajaţi emoţional
  • Unde ar ajunge banii din eventuala suprataxare a Petrom
  • Ionel Blănculescu, la conferinţele Capital: Suprataxarea companiilor petroliere, "o idee utopică"
  • LOVITURĂ PENTRU BENZINARI: Veniturile excepţionale, suprataxate de la anul

Ne puteți urmări și pe Google News