Profesorii vor salarii mărite în acest an, altfel vor cere dobândă
- Andreea Archip
- 6 aprilie 2011, 14:24
După o discuţie avută astăzi cu ministrul Daniel Funeriu, sindicaliştii din educaţie sunt hotărâţi să nu renunţe la creşterea lefurilor cu 33%, drept câştigat în instanţă, începând cu acest an. Aceştia ameninţă că dacă guvernanţii vor tărăgăna reîncadrarea profesorilor în acest an, vor avea de plătit o dobândă şi costurile inflaţiei, sumă care ar creşte cu până la 30%.
„Nu am ajuns la niciun compromis. Ministrul ne-a promis că va cere un punct de vedere de la Ministrul Justiţiei pentru a analiza situaţia. Noi însă suntem hotărâţi să atăcăm pe toate fronturile emiterea unui alt act normativ al Guvernului. Ar fi mai înţelept pentru aceştia să realizeze încadrarea profesorilor în acest an”, spune Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Întâlnirea de astăzi vine în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de ieri prin care a fost admis recursul în favoarea legii al procurorului general. Acest lucru înseamnă în traducere că toate curţile de justiţie din ţară vor trebui să dea câştig de cauză dascălilor care-şi cer în instanţă măririle salariale.
Plata salariilor mărite ar însemna un efort de încă 500 de milioane de euro la fondul de salarii deja existent, bani care nu există, potrivit guvernanţilor.