Profesorii de religie riscă să fi e dați afară! Probleme vor avea cei care ,,au exagerat cu îndoctrinarea”
- Nicolae Oprea
- 11 decembrie 2014, 00:00
În urmă cu mai puţin de o lună, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că nu mai sunt obligatorii cererile pentru nefrecventarea orelor de religie, statuând că părinții elevilor care doresc să urmeze cursurile acestei discipline trebuie să facă o solicitare în acest sens
. „Situaţia profesorilor de religie, 6.000 la număr, este în prezent incertă şi rămâne de văzut ce vor decide părinţii. Din punctul meu de vedere, dacă vor fi mulţi părinţi care nu vor fi de acord cu ora de religie, mulţi profesori vor fi daţi afară” ne-a declarat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Cei „plăcuți” rămân în școli
Profesorii de religie admit şi ei faptul că soarta lor este în mâna părinţilor, mai ales că Ministerul Educaţiei nu are până în prezent un „plan de salvare” a dascălilor. „Totul va depinde de modul în care profesorii au colaborat cu părinţii. Cei care s-au făcut plăcuţi, vor rămâne în şcolile unde predau. Cu siguranţă vor avea probleme cei care au exagerat cu îndoctrinarea elevilor”, ne-a declarat un profesor de religie din Bucureşti, sub protecţia anonimatului.