-Ileana Ilie Ungureanu: Sunteți șef de secție clinică, cu o practică și o experiență de mulți ani de zile. Care considerați că sunt problemele acute din sistemul de sănătate românesc?

-Dr. Ioanel Sinescu: Lipsa de personal. Și mă refer la toate categoriile din sistemul medical – de la medici și până la personalul ajutător. De menționat și că cercetarea și inovarea schimbă foarte mult segmentul medical. Specialitatea mea, de exemplu, este schimbată în proporție de 75-80% față de cum era când am început-o eu, în urmă cu 33 de ani. Și acesta este ritmul în care, în ultimele decade, s-a schimbat medicina în tot ceea ce înseamnă ea, adică și în diagnostic, și în tratamente, și în prognostic.

-Migraţia medicilor români a ajuns o problemă de ordin naţional?

-Dr. Ioanel Sinescu:-Am pierdut mai mult de 25.000 de medici în ultimii 15 ani, ceea ce înseamnă enorm. Și nu orice fel de medici, ci specialiști în specialități foarte elevate, cu muncă multă, cu perioade lungi de formare până să ajungi la performanțe deosebite.  A înlocui un specialist în momentul de față înseamnă cel puțin 15 ani de formare.  Plecarea colegilor noștri în străinătate a lăsat urme severe mai ales în spitalele județene.

-Ce soluţii vedeți pentru a opri exodul medicilor?

-Dr. Ioanel Sinescu:-Să găsim condiții ca cei care termină Medicina și sunt și foarte buni să nu mai fie tentați să plece, să aibă toate motivele profesionale de mulțumire aici. România trebuie să fie capabilă să le ofere ceea ce Uniunea Europeană oferă unui medic sau unui sistem medical. La nivel mediu, nu la nivelul cel mai înalt, pentru că România nu este Germania și nici nu poate deveni în următorii ani. Fără niciun fel de exagerare, salariile medicilor sunt o umilință.

-Salariile din sistemul public de sănătate au crescut cu 25%. Și plata gărzilor este făcută acum la un nivel rezonabil.

-Dr. Ioanel Sinescu: Schimbarea care se face acum este o orientare către ceva bun, doar că distanța pe care trebuie să o parcurgem până ajungem la un standard firesc este mult mai lungă. Și nu avem nevoie de licențe personale pentru că  sunt sistemele occidentale care funcționează foarte bine și nu avem decât să ne inspirăm.

-Nu putem să luăm sistemul din Germania așa cum e el, pentru că tocmai ați spus că economia României nu este economia Germaniei…

-Dr. Ioanel Sinescu:Sigur că nu, dar îl putem îmbunătăți pe al nostru. Să ținem cont și că un cetățean german plătește la asigurările de sănătate de 10 ori mai mult decât un cetățean român, deși indicatorii de morbiditate și abordare diagnostică și terapeutică ai unui pacient în România sunt mai mari și mult mai complecși decât în Germania. Adică la 100.000de locuitori veți găsi mult mai mulți subiecți bolnavi în România decât  în Germania. Și atunci, dacă facem comparație între ceea ce oferă sistemul medical pacienților din România și ceea ce oferă același sistem medical personalului medical din țară la rezultanta unui act medical ajungem la o discrepanță.

-Discrepanță între investiție și ceea ce rezultă?

-Dr. Ioanel Sinescu: Eficiența este extraordinară în România. Cu bani mult mai puțini se obține aproape egal, în unele zone aș spune chiar mai mult, față de media europană. Medicina este o profesie de sacrificiu. Dacă ți s-au terminat orele de program și vine un pacient nu închizi ușa. Medicina nu se poate face cu ceasul în mână.

-Ceea ce spuneți acum nu sună deloc concordant cu ceea ce se vorbește zilnic.  E un paradox.

-Dr. Ioanel Sinescu: Da, și paradoxul rezultă din faptul că încă avem medici foarte buni în România. Și în afară de ei mai există și categoria medicilor dedicați, a personalului medical dedicat și a lucrului făcut extra-time. Nu se lucrează șapte sau opt ore, se lucrează 10 ore, 12 ore, 15 ore. Nu ai cum să pleci la ora 14:00, să lași bolnavul cu operația începută și să o continui mâine. Nimeni nu face asta în România. Pentru comparație, nimeni nu face muncă suplimentară în sistemul medical occidental.

-Răbdarea medicilor a ajuns la final. Sunt puțini, muncesc extrem de mult și sunt plătiți foarte prost, dar nu pot să nu vă întreb și despre ororile din spitalele din România – de la bacterii care au ucis oameni în spitale și până la medici care ar fi experimentat pe copii.  Cum comentați ultimele scandaluri sonore din Sănătate?

-Dr. Ioanel Sinescu: Dimensiunea lor nu este atât de mare precum vrea să ne-o imprime cineva. Este un grad mare de subiectivism și o dorință de a discredita efectiv sistemul medical românesc.

-Cine ar avea interesul să facă asta?       

-Dr. Ioanel Sinescu: Și sistemul de învățământ medical și sistemul medical românesc se doresc discreditate pentru că într-un fel sau altul unii ar avea de câștigat.

-Care ”unii”?

-Dr. Ioanel Sinescu: Cei din vestul Europei. Până și Turcia ar avea de câștigat dacă ar pleca o categorie de pacienți din România. Există o categorie de inși, niște intermediari să le spunem, care recrutează pacienți din România pe care îi trimit în Austria, de exemplu, și pentru care primesc un comision. Drama este că se vor întoarce în bună măsură nerezolvați.

-Vreți să spuneți că se manipulează și dezinformează voit opinia publică?

-Dr. Ioanel Sinescu: Și acei unii nu sunt puțini.

-Dar acei unii ocupă funcții inclusiv în Ministerului Sănătăţii, care ar trebui să apere personalul din sistem?

-Dr. Ioanel Sinescu: Mi-e tare teamă că da… neavând o evaluare corectă și o imagine clară și în același timp indubitabilă asupra valențelor sistemul medical din România. Fără îndoială că acest sistem are și probeleme, dar are și foarte multe lucruri bune pe care nimeni nu le recunoaște. Nu veți vedea nicăieri, în nicio țară europeană, justiție la televizor. Burnei nu este niciun doctor Mengele…

-Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei este un exemplu de discreditare?

-Dr. Ioanel Sinescu: -Ultimul caz și unul dintre cele mai răsunătoare. Burnei este un medic specialist foarte bun, care a făcut foarte multe lucruri bune în sistemul medical.Ce a mai rămas în picioare dintre acuzațiile care i s-au adus? Să spunem că a primit niște bani de la niște părinți ai unor copii pe care i-a operat, dar nu știm nici asta… Când l-am văzut, în 11 decembrie, în catușe și dus la spital cu poliția după el… nu m-am simțit bine. S-a spus că ar fi cumpărat șuruburi de la Obor și le-a pus în operație fix în oase… Știam că nu poate fi adevărat, este ceva exagerat.  

-Cum v-ați simțit atunci când l-ați văzut încătușat?

-Dr. Ioanel Sinescu: Vulnerabil  din toate punctele de vedere și neputincios total pentru că nu avem ce să fac. Vedeam niște neadevăruri rostogolindu-se extraordinar și dând o imagine apocaliptică pentru o situație pe care eu o știu având atâta experiență în sistemul nedical. O fi ceva adevărat, dar nu în măsura în care se prezintă. Poate că o să vă contrariez cu ceea ce o să vă spun acum, dar nici cu drama de la Colectiv lucrurile nu au stat chiar așa.

-Adică?

-Dr. Ioanel Sinescu: În situații similare, în SUA și Olanda, mortalitatea a fost de până la 80%. Nu există ars nicăieri în lume care să nu se infecteze.  Pielea noastră, pe care o îngrijim cât se poate de igienic, are microbi pe ea, iar în condițiile în care această barieră nu mai e pentru că e arsă, automat se infectează.

-Vreți să spuneți că oriunde în lume ar fi fost internați răniţii în incendiul din Colectiv starea lor nu ar fi fost mult diferită? Și tot ar fi putut să-și piardă viața din cauza bacteriilor și infecțiilor intraspitalicești?

-Dr. Ioanel Sinescu: N-ar fi fost foarte mult diferită. Nu a fost doar arsură simplă, de tegument, a fost și inhalație de substanțe toxice, care au ars și pereții respiratorii. Din start astfel de subiecți au suferit niște leziuni cumplite – o dată arsura, pe diverse suprafețe ale corpului, la care s-au adăugat arsurile din căile respiratorii care au făcut ca unii dintre ei să fie intubați direct, pentru că nu mai puteau respira. În momentul în care pe arsură introduci sonda de respirație traheală, care este un corp străin, se exacerbează infecția. S-au cumulat leziunile date de arsurile de pe corp cu arsurile căilor respiratorii și prognosticul a fost unul nefavorabil. Și atunci s-au prăpădit unii dintre ei pentru că efectiv nu existau modalități să fie salvați pe nicăieri.

-Și totuși, e o realitate și că spitalele românești zac în mizerie. Oficial, 10.000 de români s-au infectat intr-un an într-unul din spitalele românești, însă neoficial numarul este de 10 ori mai mare. Intri cu o boală și te externezi cu trei.

-Dr. Ioanel Sinescu: Gândiți-vă la ceea ce înseamnă infrastructura sistemului medical în România .Existe spitale precum Colentina, de exemplu, care sunt construite acum 100 și ceva de ani, și care sunt încă funcționale. Oricât ai dori să ridici standardele de performanță în astfel de clădiri vechi, nu vrei vrei reuși. Nu găsiți în străinătate spitale care să funcționeze de mai multe de 60 de ani. Ele sunt dărâmate după această perioadă de timp. Se construiesc altele cu materiale noi, cu alte condiții și alte circuite în așa fel încât să fie adaptate zilelor noastre.

-Spitale în faliment, săli de operație inchise, medici descurajați, pacienți obligați să-și cumpere medicamente cumplit de scumpe. În România, sistemul sanitar e în colaps?

-Dr. Ioanel Sinescu: Sistemul de sănătate românesc este deficitar, dar este redresabil. Iar ceea ce văd eu acum, ceea ce se vorbește în programul de guvernare al celor care au ajuns în momentul de față responsabili de ceea ce se  întâmplă în această țară, pe mine mă face optimist, în nădejdea că ceea ce este scris se va respecta.

-Niciodată nu s-a respectat 100% vreun program de guvernare …

-Dr. Ioanel Sinescu: Nu sunt foarte optimist fără argumentație. Cred că  am ajuns la un grad de saturație a tot ceea ce este greu, rău și intolerabil, încât practic mai toți românii așteaptă să vadă și binele.

-Adică credeți că singura direcție acum este în sus, pentru ca suntem la limita de jos?

-Dr. Ioanel Sinescu: Nu știu dacă suntem chiar la limita de jos, dar mi-ar placea să cred că nu se poate mai jos. Mi-ar plăcea să cred că am ajuns la o limită de la care ar trebui să urcăm. Am avut într-adevăr aceste cicluri pe care dvs. le-ați menționat – asteptările și promisiunile au fost mari la fiecare ciclu de patru ani, când au fost alegeri, și din păcate totul s-a rostogolit tot în sensul rău – dar răul nu poate să continue la infinit. Românii nu mai pot tolera și nu mai pot fi mințiți.

-Am tot votat după logica răului mai mic. Dar oricum am da-o , ”răul cel mai mic” tot rău rămâne.

-Dr. Ioanel Sinescu: Ne-am maturizat. Suntem capabili de o politică mai bună decât până acum. Este un alt început acum și cred că suntem pe direcția bună. Nădăjduiesc  și că după unul – două cicluri electorale să avem continuitate. Fiecare ministru al Sănătății care vine se vede dator să nu ia în considerare nimic din ceea ce a fost făcut de predecesorul lui, să o ia de la zero. Noi suntem într-o spirală continuă, cu fiecare ciclu electoral punctul de plecare este tot mai jos. Avem nevoie de continuitate. Sănătatea și educația sunt o prioritate.

-De ce ați rămas în România?

-Dr. Ioanel Sinescu: Nu am vrut niciodată să plec. Medicina nu poate fi făcută mecanicist. Prima dată când am fost în străinătate am avut surpriza extraordinară să văd un sistem performant, dar dezumanizat cumva. Cineva începe operația, altcineva poate să o continue, o altă echipă preia pacientul care ajunge la Terapie Intensivă. Vine omul la control, în același centru medical, și nu e deloc obligatoriu să îl vadă același medic care l-a văzut prima dată și așa mai departe. Eu nu aș fi putut niciodată să am o relație așa rece și distantă față de un bolnav pe care îl investighez. Participarea mea la un act medical cu un om a fost una totală, de la A la Z.

-Mizeria în care se zbate sistemul de sănătate românesc  i-a dezumanizat și pe unii doctori români, care au ajuns să privească pacientul ca pe o sursă de venit.

-Dr. Ioanel Sinescu: Nimeni nu are niciun fel de justificare pentru așa ceva. Nu poți să condiționezi internarea, investigația, actul medical în sine al unui om care și-ar putea piarde viața. Dacă ești nepăsător nu ai ce să cauți în această profesie. Iar oamenii care ajung la astfel de medici sunt de-a dreptul nenorocoși și li se întâmplă o dramă.

-Cum de au ajuns o parte dintre medicii români la cinismul de a refuza să trateze un pacient dacă nu le dă șpagă? E o meserie care te înrăiește?

-Dr. Ioanel Sinescu: În mod normal nu, te poate face mai grijuliu, mai atent. A condiționa un act medical este cel mai reprobabil lucru care se poate întâmpla în lumea medicală și în viata unui profesionist în medicină. Ca medic, trebuie să te gândești întâi de toate că acel om este năpăstuit, este bolnav. Și eu? Să fiu așa de nemernic încât să-i cer bani, să mă găndesc că pot să obțin ceva de la acel om… ce fel de mulțumire poți să ai obținând bani de la un om bolnav?  Șpaga e ceva apocaliptic și cel care condiționează actul medical ar trebui să plece din sistem.

-Și încă o realitate: în străinătate medicii nu se supără dacă mergi să ceri a doua sau a treia opinie. La noi, dacă ai îndrăznit asta e foarte posibil să nu mai vrea să te trateze. Ce părere aveți?

-Dr. Ioanel Sinescu: Orice om bolnav are dreptul  să știe despre diagnosticul lui. Să fie absolut convins că ceea ce i-a spus un medic este adevărat. Că tratamentul e adecvat, că diagnosticul este corect. De ce am crede că un medic nu poate să greșească niciodată? Medicina nu este o știință exactă.

-Dvs. vă îndoiți vreodată? Vă puneți semne de întrebare înainte de o operație?

-Dr. Ioanel Sinescu: Întotdeauna. Niciodată nu poți să fii sigur 100% de ceva, chiar dacă acel ceva – tehnică operatorie, investigație sau ce o fi ea – l-ai făcut de o mie de ori înainte. De ce? Pentru că există bolnavi și nu boli. Reacția organismului poate fi diferită de la un om la altul.

-Poate un medic să-i garanteze unui pacient că îl face sănătos?

-Dr. Ioanel Sinescu: Nu. Pot apărea complicații pe masa de operație. Și s-ar putea și ca eu să nu fiu suficient de informat în specialitatea mea, și vă rog să mă credeți că nu sunt.

-De ce spuneți asta?

-Dr. Ioanel Sinescu:  Pentru că această specialitate a mea, la fel ca și alte specialități, este tot mai complexă de la o perioadă la alta. Toate presupun un grad de instrucție și o educație medicală continuă. Peste tot se descoperă lucruri noi, peste tot ceea ce astăzi este standard, peste câțiva ani s-ar putea să nu mai fie standard. Dacă eu, ca medic, am rămas înghețat în specialitatea mea acum câțiva ani, iar dvs. îmi cereți niste lucruri și explicațiile mele nu vă conving, aveți tot dreptul că cereți o altă opinie.  

-De ce pun unii medicii orgoliul înaintea meseriei?

-Dr. Ioanel Sinescu: Cel care se simte lezat atunci când un pacient îi cere fie lamele, fie filmele, în ideea că altcineva i-a spus ceva și nu corespunde cu ceea ce a zis el, înseamnă că este un medic slab. Un medic bun nu are nimic de ascuns. Un medic stăpân pe el și bine pregătit profesional nu are niciodată niciun fel de obiecție, atunci când este întrebat de pacient dacă ar fi de acord să ceară și o altă opinie. Medicina nu se poate face nici de unul singur și nici ascunzând pacientului ceva sau nefiind conștient de faptul că tu nu poți cuprinde tot ceea ce înseamnă cunoaștere într-un anumit domeniu până la un moment.

-Știți că sunt și destui medici care suferă de sindromul infailibilităţii…

-Dr. Ioanel Sinescu: Nu sunt infailibili. Au lacune fie de personalitate, fie de instrucție profesională. Nu există nimeni, absolut nimeni în medicina mondială care în tot ceea ce a făcut obțină rezultate absolut 100% favorabile. Când auziți de reușită 100% în medicină să vă puneți un foarte mare semn de întrebare și să vă mai uitați încă o dată la insul care face o asemenea afirmație. Căutați și găsiți repede lacunele pe care le are și punctele lui slabe.

-Cum v-ați simțit când ați pierdut primul pacient?

-Dr. Ioanel Sinescu: Simți că ceva din tine pleacă. Ca medic, cel mai cumplit lucru care poate să ți se întâmple este să pierzi un pacient. Nu ai niciun fel de explicație, finalitatea contează. Dacă ai destulă forță interioară după aceea să refaci tot filmul – ce ai făcut tu ca momente de diagnostric, de indicație terapeutică, ca tratament, ca îngrijire, dacă ai fost atent la ce ai făcut și dacă ai făcut tot ce trebuie – vei ajunge la concluzia că ceva nu ai făcut. Și te întrebi: dacă ar fi fost operat de altcineva avea tot aceeași neșansă pe care a avut-o cu mine? Ori la întrebarea asta niciodată nu poți să-ți răspunzi. Nu poți să mai dai timpul înapoi. Este imposibil să treci senin printr-o astfel de situație.

-Cum te remontezi? Pentru că urmează o altă operație…

-Dr. Ioanel Sinescu: Greu… nu cred că existe vreun medic care să nu sufere atunci când a pierdut un bolnav. Te remontezi foarte greu, pentru că îți pui obsesiv întrebarea ce șanse ar fi avut acest bolnav în Germania, de exemplu? De ce  a avut el neșansa să se întâlnească cu mine? Și la întrebarea aceasta nu prea găsești răspuns. Sunt lucruri peste care treci foarte geu și treci numai cu convingerea că refăcând filmul evenimentelor, din momentul în care te-ai întâlnit cu pacientul și până în momentul în care s-a sfârșit așa dramatic situația lui, nu-ți găsești motive de culpă personală. Pentru că nu trebuie neapărat să vină familia să-ți reproșeze, procurorul sau Colegiul Medicilor să te ancheteze … dacă ești suficient de rațional și de profund îți dai seama tu singur.

-Dacă ești la început de carieră, după astfel de accidente majore devii ezitant…

 -Dr. Ioanel Sinescu: Oricâtă experiență ai avea tot sunt momente în care dificultatea mare îți ridică semne de întrebare în timpul operației. Ești ca un boxer care, după ce a primit niște lovituri foarte puternice, trebuie să  aibă forță să rămână în picioare. Și în același timp va trebui nu numai să nu pierzi meciul – pentru că a pierde meciul cu boala înseamnă piederea bolnavului – ci trebuie să-ți găsești resursele intrinsci  și să nu te vezi culpabil în ochii tăi. Iar asta înseamnă să fii suficient de analitic și de corect cu tine, încât dacă ai ajuns la concluzia că nu ai niciun fel de culpă personală atunci  ai forța să mergi mai departe. Altfel, nu.

-Profesorul Eugeniu Proca a făcut primul transplant renal de la noi. Dvs. ați făcut primul transplant din România cu rinichi de la un donator în moarte cerebrală.  Cum a decurs acel transplant? Vă mai amintiți?

-Dr. Ioanel Sinescu: Era un fel de început și nu mi l-am dorit ca licență peronală. Știam că s-ar putea să preiau responsabilitatea Clinicii de Uronefrologie și Transplant renal de la Fundeni și am vrut să fiu pregătit. Aici vine patologia cea mai grea din țară. Am plecat în SUA o perioadă de timp, prin forțe proprii, la clinici prestigioase pentru că nu am vrut să fiu pus în situația mai multe decât umilitoare, și penibilă în același timp, ca să mint un bolnav, eu neștiind să-l rezolv sau să mă apuc să-l operez fără să știu ce fac. Scopul meu a fost ca în momentul în care va fi să ajung în această poziție de reponsabilitate să știu standardele specialității la nivel mondial, să știu cum se operează un pacient cu astfel de probleme în SUA, în Germania sau în altă parte.

-Ați fost mulțumit de dvs. după prima intervenție realizată?

-Dr. Ioanel Sinescu: Da. Mi-a plăcut să fiu riguros cu mine. Am vrut să-mi practic specialitatea decent, în așa fel încât la sfârșitul fiecărei zile, când mă întreb cum a trecut ziua, să nu găsesc motive majore de nemulțumire. Am avut și motive de mulțumire în situații extreme. Dar mai puține. Întâi de toate am vrut să nu am motive majore de nemulțumire, pentru că motivele majore de nemulțumire în sistemul medical înseamnă de fapt dramele care rezultă în urma a ceea ce ai decis tu. Sunt în postura asta de 20 de ani și am continuat să mă aduc la zi cu standadele specialității mele la nivel mondial, pentru că nu mi-aș fi putut permite că abordez un pacient care a avut ghinionul să se întâlneacă cu mine și șansele lui să fie astfel mai mici decât ar fi fost în Germania, în Anglia sau în SUA.     

– Credeți că este România pregătită să facă transplant pulmonar?

-Dr. Ioanel Sinescu: Mi-e greu să dau un răsuns. Transplantul este prin excelență un procedeu terapeutic de echipă, în care sunt angrenate cel puțin zece specialități. Momentul transplantului în sine, cel chirurgical, în care faci operația, este doar un moment… sunt alte momente foarte importante și înainte și după. Iar aceste momente, și e valabil pentru fiecare tip de transplant, trebuie pregătite prin resursă umană și prin condițiile medicale.

-Și le avem?

-Dr. Ioanel Sinescu: Fără să am noțiuni profunde despre ceea ce înseamnă transpnantul pulmonar, eu cred că nu suntem departe de momentul în care aceasta intervenție se poate face în România. Eu, dacă aș fi în locul celor care se vor apuca de transpnat pulmonar, m-aș gândi să fac o echipă mixtă și cu colegi din străinătate pentru primele transplante. Pentru că este foarte important cum pășești, cum deschizi ușa. Dacă o deschizi cu un succes este extraordinar, dacă o deschizi cu un eșec, este dezastruos. Pentru că toată lumea se va îndoi de tine ca medic, de spital. Și a doua operație va fi ezitantă sau va întârzia să apară. Totul trebuie pregătit în așa fel încât să fie un succes din toate punctele de vedere. Și organizatoric, și al dotării tehnice, și al instrucției pe care trebuie să o aibă fiecare medic din echipă.

-Ați fost ales rector la UMF „Carol Davila” pentru un nou mandat. Ce planuri aveți?

-Dr. Ioanel Sinescu: Am ajuns la concluzia fermă și indubitabilă că această instituție are nevoie de un campus universitar. Trebuie o altă instituție, alte spații de învățămînt. Clădirea Facultății de Medicină din Cotroceni are 114 anui, a trecut  printr-o mulțime de cutremure. Este o clădire de patrimoniu, arată foarte bine și pe dinafară și pe dinăuntru,  însă este șubredă din punct de vedere al structurii de rezistență și din păcate, și o spun cu mare părere de rău, nu mai este modernă pentru învățământul actual. Acum,  cererea potențialilor studenți din străinătate este foarte mare. Ca să putem să-i atragem și să le oferim ceea ce ei își doresc este nevoie să ne modernizăm și să venim în prezent, să ne aducem la zi. Și pentru asta ne trebuie un campus universitar complet nou.

-Cât de optimist sunteți în ceea ce privește realizarea lui?

-Dr. Ioanel Sinescu: Sunt  oprimist. Începem construcția în prima jumătate a acestui an și în patru ani ar trebui  să finalizăm proiectul. E o investiție de cel puțin 500 milioane de euro, întinsă pe circa 60 hectare, la marginea Bucureștiului. În mijlocul orașului nu poate construi nimeni nimic. Obligatoriu, campusul va avea și un spital mare.

-Vă mai rămâne timp și pentru familie, pentru hobby-uri?

-Dr. Ioanel Sinescu: Iau notă mică la întrebările de acest gen. Dacă vreau să evadez mă duc la teatru, la operă, la film. Sau citesc ceva ce ar fi trebui poate să fie citit acum 10 ani.