Motivul amânării l-a constituit faptul că expertul desemnat să efectueze o expertiză imobiliară în acest dosar a intrat "în concediu medical prelungit". În consecinţă, instanţa a dispus alegerea unui nou expert, în persoana Gabrielei Andriţoiu.Noul termen al procesului va fi anunţat în zilele următoare, potrivit Agerpres.

Mazăre, adus în boxă

În sala de judecată a fost adus şi Radu Mazăre, acesta fiind arestat în alt dosar, în care este acuzat de DNA de corupţie. Acesta tinde să devină unul dintre cele mai lungi procese din România, fiind de şapte ani pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, cu 74 de termene de judecată.

 

Acuzațiile DNA

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Potrivit DNA, prin faptele săvârşite de cei 37 de inculpaţi s-ar fi cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro – în dauna municipiului Constanţa.

Te-ar putea interesa și: