Acum 30 de ani aproape toți românii și-au pus speranțele în el. Era un intelectual tânăr, profesor la Politehnică, carismatic – chit că tatăl său fusese în cercurile puterii comuniste – vorbea multe limbi străine și era și un bărbat bine. Unde mai pui că fusese și pe baricada de la Intercontinental, unde și-a riscat viața. A fost primul premier al României de după Revoluție și, cu siguranță, cel mai creditat cu încredere decât toți cei care i-au urmat. Tandemul cu fostul politruc Ion Iliescu l-a ajutat să acceadă în sferele înalte ale Puterii, lucru care l-a costat, politic, ulterior. A guvernat România, de la sfârșitul lui decembrie 1989 până în septembrie 1991, într-o perioadă în care țara era, practic, de neguvernat. Mandatele sale de premier, primul al unui guvern provizoriu și al doilea constituit în urma primelor alegeri libere au fost ca o „shaorma cu de toate”. A avut mineriade, mitinguri gigantice, proteste și un mini-război interetnic. Discursul și programul său liberal i-a deranjat, însă, pe foștii activiști PCR care preluaseră puterea. În urmă cu 200 de ani deviaționismul său l-ar fi costat capul. Politrucii și securiștii care l-ar fi vrut o marionetă n-au putut, atunci, decât să-i tragă de sub fund scaunul de primministru. Astăzi, după trei decenii, ajuns la 72 de ani, Petre Roman, premierul primului guvern democratic al României de după ’89, rupe tăcerea.

Propus premier de Iliescu, la sugestia lui Brucan

Petre Roman era profesor la Politehnică în 1989. Tatăl său a fost un membru important al PCR și chiar el, Petre Roman, a fost membru de partid. Cum de a ajuns el în anturajul lui Ion Iliescu? Se cunoșteau dinainte de 22 decembrie ’89? Fostul premier neagă și nu prea: „N-am fost în anturajul său… M-am încrucișat cu Ion Iliescu pe 22 decembrie ’89. Ieșeam de la TVR unde citisem o proclamație pe care o scrisesem chiar în încăperea din fostul CC unde Ceaușescu era filmat în aparițiile sale. Ne intersectasem profesional când el era președintele Consiliului Național al Apelor și eu profesor de hidrologie”. Roman mai spune că s-au mai întâlnit și când Iliescu ajunsese director la Editura Tehnică, loc în care publicase trei cărți: „El îl admira pe tata pentru ce făcuse la Editura Politică. L-am mai întâlnit și după ce a murit tata”.

De pe baricada de la Inter, unde a fost alături de alți revoluționari celebri, ca Dan Iosif, Dumitru Dincă „Gogoșaru’”, Romeo Raicu, Niki Dide sau Ionel Popa a ajuns, în numai câteva zile, primministru al României. Cine l-a propus și ce îl recomanda pentru această demnitate? Roman recunoaște, franc: „M-a propus Iliescu, cred că la inițiativa lui Silviu Brucan”. Zice că Brucan nu-l știa, dar îl cunoscuse bine pe taică-său, Valter Roman.

 

Formarea primului Guvern provizoriu

Petre Roman a fost uluit: „Ei spuneau că mă recomandă trei calități: cunoașterea democrației pe care o cunoscusem în Franța, la Toulouse, unde am stat trei ani pentru doctorat, prestigiul de profesor și legitimitatea dată de prezența mea pe baricada de la Inter”. Dar cum și unde s-a făcut Guvernul? „Executivul s-a format ad-hoc la prima ședință a Consiliului Frontului Salvării Naționale, în 27 decembrie’ 89, la TVR, de unde s-a și difuzat comunicatul către țară. Dumitru Mazilu îl scrisese de două zile”.

Chiar, câți membri a avut primul guvern al României post-comuniste? Roman se foiește, un pic: „Am optat pentru menținerea formulei existente pentru a nu cădea în haos. Erau 60 de membri ai Guvernului, dar nu toți miniștri”. Cine pe cine a impus în ministere „cheie”. Amintirea îi face plăcere: „Când Ion Iliescu m-a propus, Mircea Dinescu a întrebat: «Da’ cine-i ăsta?». Gelu Voican și câțiva «baricadiști» l-au lămurit și a fost de acord. Eu l-am vrut pe Andrei Pleșu la Cultură, care l-a propus pe Mihai Șora la Învățământ. L-am mai dorit și pe Mihai Drăgănescu vice-premier, iar revoluționarii l-au vrut pe Gelu Voican –Voiculescu pe aceeași poziție”.

„Iliescu și-a impus oamenii în ministerele strategice: MapN și MI”

Dar cum a ajuns fostul agent GRU, generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării? Petre Roman și-a impus vreo preferință? Fostul premier povestește: „În acel moment, ministrul Apărării era Victor Stănculescu, care era și el acolo. Dar Ion Iliescu l-a vrut pe Militaru. Nu s-a opus nimeni. S-a dovedit o alegere profund greșită. O altă propunere greșită a fost numirea lui Mihai Chițac la Interne. Stănculescu l-a propus. Eu habar n-aveam că cei doi fuseseră la reprimarea de la Timișoara”. Practic, Iliescu își impusese oamenii în ministerele cheie, MapN și MI. Lui Roman Iliescu i-a lăsat doar posturile din zonele economice și sociale.

 

FSN-partid politic, dizolvarea CAER și somnul de la Guvern

Foarte repede, ideologul Frontului Salvării Naționale, Silviu Brucan, a anunțat transformarea noii entități interimare de guvernământ într-un partid politic care urma să candideze în mai 1990. Mulți intelectuali și foști dizidenți s-au retras din FSN. El de ce n-a făcut-o? Dă din umeri: „Eu am avut îndoielile mele și trebuie să spun că nici Iliescu nu privea cu ochi buni chestiunea dar, până la urmă, și-a însușit-o, cu motivația că și cei care au făcut Revoluția au dreptul să participe la alegeri și e nevoie de un partid”. Roman zice că el nici nu se gândea să candideze: „Toată energia mea era concentrată pe munca de premier. E greu de explicat cu ce situații m-am confruntat… Pe 11 ianuarie, la Sofia, am participat la dizolvarea CAER. Eram conștient că România pierdea peste 50% din piețele de export. Premierul URSS, Nicolai Rîjkov, ne-a avertizat că, odată cu dispariția CAER, toți foștii membri vor cumpăra materiile prime la prețul pieței. A fost o lovitură extrem de dură”. Nu scapă prilejul să se laude: „În primele 54 de zile, n-am plecat din Guvern. Dormeam într-o cămăruță de șase metri pătrați din spatele biroului. Și n-am băut, deloc, alcool”.

 

Salvarea lui Corneliu Coposu de la linșaj

Ca premier interimar, pe timpul Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, s-a confruntat cu câteva crize majore. Pri ma a fost cu încercarea de linșare a seniorului Corneliu Coposu, în ianuarie 1990. Roman spune în memoriile sale – „Despre pasiune în vremuri de libertate” – că el l-a salvat pe liderul PNȚCD. Așa a fost? Se mândrește: „Așa a fost! Coposu m-a sunat, pe 29 ianuarie, dimineața, și mi-a spus că viața sa și a camarazilor săi e pusă în pericol de o mulțime agresivă și că trebuie să-mi asum protecția lor. M-am dus și am ieșit în balconul sediului PNȚCD din Piața Rosetti unde, cu o portavoce, am vorbit mulțimii inflamate. Se striga că ei (țărăniștii n.a.) n-au mâncat salam cu soia și să plece de unde au venit. M-am enervat și le-am strigat că domnul Coposu a făcut 17 ani de pușcărie sub comuniști. Coposu era destul de speriat. L-am invitat la Guvern unde l-am dus cu un TAB în care l-am ajutat să se urce”.

 

Confruntarea inter-etnică de la Târgu Mureș

Târgu Mureș, martie 1990, altă provocare pentru un premier tânăr, fără mare experiență. România nu mai avea un serviciu secret. Securitatea era, teoretic, desfințată, și viitorul SRI nu exista nici măcar în proiect. S-a lăsat cu vărsare de sânge între români și maghiari. Petre Roman își frământă mâinile: „A fost momentul cel mai tensionat din toată viața mea! Situația era explozivă! După incidentele cunoscute cu Suto Andras și Mihai Cofariu, în centrul orașului, se înfruntau cele două tabere: românii și maghiarii. Evenimentul era filmat de o televiziune irlandeză. Dacă urma o vărsare de sânge provocată, după părerea mea, de cercurile revizioniste maghiare din SUA, România putea fi declarată incapabilă să-și protejeze minoritățile naționale și exista riscul declarării unui protectorat ONU asupra Transilvaniei”.

Chemarea Armatei la Tg.Mureș și înființarea SRI

Și, cum a calmat spiritele? Cine a chemat Armata? Petre Roman bate cu pumnul în masă: „Eu am chemat Armata! Era un risc al dezintegrării României!”. Povestește că, la sugestia unui fost rezident al Securității la Tg. Mureș, a găsit de cuviință că singura soluție era intervenția Armatei: „De fapt, nimeni nu voia o încăierare și singura măsură acceptată a fost cea aleasă de către mine”.

România devenise, în primele luni ale anului 1990, o placă turnantă pentru toți spionii Europei și chiar ai lumii întregi. Cum s-a înființat SRI-ul și cine l-a pus șef pe „Șarpele cu ochelari”, dom’ profesor Virgil Măgureanu? Se destinde: „SRI s-a înființat ca urmare a evenimentelor de la Târgu Mureș. Iliescu l-a propus. El îl cunoștea. Măgureanu a reinstalat Securitatea cu aceiași oameni și aceleași structuri!”.

 

Tripleta politrucilor și mineriada din 13-15 iunie ’90

Cum era să fi premier într-un guvern democrat când șeful statului, Ion Iliescu, și președinții celor două Camere a Parlamentului, Dan Marțian și Alexandru Bârlădeanu, erau niște foști politruci comuniști? Nu i se făcea greață? Oftează: „Greu! Nu tot timpul, dar nu de puține ori, pentru că tripleta mă acuza că sunt prea liberal. Spre exemplu, după ce am avansat, în Parlament, în iulie 1990, prima Lege a Reformei, adică Legea 15 – de transformare a întreprinderilor de stat în societăți comerciale – Bârlădeanu s-a dus la TVR și a făcut-o praf, în aceeași zi!”.

A fost și mineriada din 13-15 iunie 1990. Roman era proaspăt învestit în funcția de premier al primului Guvern democrat al României postbelice. Cine a adus minerii în Capitală? Petre Roman se îmbujorează: „Evenimentele cele mai violente s-au produs în 13 iunie și, atunci, nu exista niciun miner în București! Au fost atacate Poliția Capitalei, MI-ul și TVR-ul cu cocktail-uri Molotov. Aceasta a fost motivația pentru venirea minerilor. Părerea mea, pe care mi-am exprimat-o chiar pe 16 iunie, este că, în esență, incitarea minerilor a fost opera foștilor securiști și ținta era Guvernul!”.

Iliescu, minerii și privatizarea României

Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor pentru descinderea lor în Capitală și i-a trimis să planteze flori în Piața Universității. Petre Roman ce făcea în acele clipe groaznice când, sub guvernarea sa, s-a lăsat cu morți și răniți? Roman rememorează: „Eram la Guvern. Pe 14 iunie, la 4 dimineața, m-a trezit Gelu Voican și mi-a zis: «Vin minerii și, de aici poate să iasă o chestie foarte urâtă!». Iliescu trebuia să-i trimită acasă. Așa convenisem. Trimiterea lor în Piață a fost o greșeală și s-a lăsat cu orori”.

Tot în timpul mandatului său au început primele încercări, timide, de privatizare și de îndreptarea țării către o economie de piață. Legea 31, de înființare a societăților comerciale e opera sa. Dar și apariția SIF-urilor. O chestie cam controversată. Se indignează: „Nu, nu-i deloc!! Decretul 54, din martie ’90, a introdus în România economia privată. În câteva luni s-au înființat aproape 100.000 de firme. Ce a rămas la stat au fost Regiile Autonome și FPSul, iar ce urma să se privatizeze au constituit cele cinci FPPuri, pe cele cinci regiuni. Toți salariații dețineau o părticică”. Nu scapă încă o ocazie să se mândrească: „Pentru a se forma și capital românesc am introdus și formula MEBO, ce a permis salariaților să devină acționari unde lucrau”.

 

Izgonirea Regelui care l-a avansat în grad pe colonelul Valter Roman

Regele Mihai a avut câteva tentative de a veni în țară. Prima oară în 25 decembrie 1990. A fost întors, pe A1, din drumul către Mănăstirea Curtea de Argeș, unde mergea la mormântul părinților săi, regi ai României. Cine a luat decizia de a-l expulza? Petre Roman zice că n-a fost o expulzare. „Convenisem cu principesa Margareta ca Regele să vină în țară și să fie primit cum se cuvine de Paști. De Crăciun, am plecat la Predeal și, în lipsa mea, Margareta mi-a lăsat o scrisoare acasă, pe 23 decembrie, în care mă anunța că Regele vine de Crăciun. Am citit-o ulterior. Doru Viorel Ursu, care era ministru de Interne, m-a anunțat că Regele Mihai e pe aeroport, la Otopeni, unde a sosit cu un pașaport danez, dar nu cu numele lui. Eu am aprobat hotărârea ca Regele, cu suita sa, să fie condus înapoi la aeroport, în conformitate cu reglememtările la asemenea situații!”. Replica sa de atunci a rămas celebră: „România nu e un stat fără câini!”. Petre Roman susține că, deși republican convins, avea o părere bună despre Majestatea Sa: „În 1946, tata a fost avansat colonel de către Rege, care i-a recunoscut toate faptele de arme, ca și comandant al Regimentului Român de Artilerie”, și i-a înmânat o spadă și o armă de vânătoare. Le am și acum…”. Fostul prim-ministru insistă să se menționeze că: „Nu uit că Regele Mihai a fost cel căruia îi datorăm actul de la 23 augut 1944”. Regele Mihai a recunoscut și el, într-un interviu, că Petre Roman nu s-a opus venirii sale în țară.

 

„Mormanul de fiare vechi” și momentul rupturii de Ion Iliescu

Era sau nu industria românească un „morman de fiare vechi”? Că așa s-a acreditat ideea că ar fi spus. Se amuză și nu prea: „Formula a fost inventată de Serviciul de Dezinformare al SRI, după ce nu mai eram premier”. Petre Roman susține că era absurd pentru că, în februarie, a lansat proiectul său de retehnologizare a industriei: „Aceasta a dispărut odată cu crearea «Cadrilaterului Roșu»: FDSN – condus de Iliescu, PSM – al lui Ilie Verdeț. PUNR – adjudecat de Funar și PDAR, partidul lui Victor Surdu”.

Și, când au început să se deterioreze relațiile sale cu Ion Iliescu și din ce cauză? Roman își trece mâna prin păr: „A început în toamna lui 1990, când Iliescu era din ce în ce mai influențat de Bârlădeanu și Marțian. Punctul de cotitură, fără întoarcere, a fost în octombrie 1990, când am propus ca întreaga arhivă a Securității să fie preluată de Parlament. Arhiva aceea era o cale a șantajului în politică și nu numai! Măgureanu s-a opus categoric, și Bârlădeanu, iar Ion Iliescu a mers pe mâna lor”.

 

„Demisia mi-a cerut-o Virgil Măgureanu!”

A venit și momentul Mineriadei din 25 septembrie 1991. Cine i-a adus pe mineri, din nou, la București? Petre Roman destăinuie lucruri pe care nu prea le-a mai spus: „Planul s-a făcut într-o secție a SRI! Acest lucru a fost devoalat în urma cercetărilor istoricului Alex Mihai Stoenescu. Cred că Iliescu nu ar fi fost de acord cu așa ceva dar, în final, a tolerat situația”. Ex-premierul afirmă că toate încercările de a-i opri pe mineri au fost fie neprofesioniste, fie neconvingătoare.

A vorbit cu Ion Iliescu? Dacă da i-a cerut acesta demisia? Roman iar bate cu pumnul în masă: „Demisia mi-a cerut-o Măgureanu, la Cotroceni, de față cu Iliescu! Și a fost anunțată de Bârlădeanu când, de fapt, demisia nu exista!”. Mai adaugă că beneficiarii dărâmării Guvernului Roman s-au văzut după alegerile din 1992: „Puterea a fost acaparată de gruparea neo-ceaușistă coagulată în jurul lui Ion Iliescu”.