Primul caz complicat de gripă porcină

Primul caz complicat de gripă porcină

Primul caz mai grav de infecţie cu gripă A/H1N1 a fost depistat ieri, la Galaţi.

Pacienta are 22 de ani, s-a întors de curând din Marea Britanie şi a făcut o formă mai complicată de gripă, deoarece suferă şi de pneumonie. Din acest motiv, tânăra a fost transferată la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti. „Are o formă mai severă a bolii, dar sperăm să evolueze bine. Faţă de ceilalţi pacienţi care primesc tratament doar cu antivirale, pentru această pacientă a trebuit să gândim o terapie mai deosebită şi am internat- o separat”, a explicat pentru EVZ medicul Adrian Streinu-Cercel, de la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

Tot ieri au mai fost diagnosticaţi cu gripa porcină alţi doi tineri, unul din Braşov, întors din Marea Britanie, celălalt din Bucureşti, venit din Mexic, însă aceştia suferă de forme mai uşoare. Pentru a limita răspândirea infecţiei, Ministerul Să nătăţii a făcut, ieri, apel către companiile aeriene să acorde sprijin pentru depistarea posibilelor cazuri, în cât mai scurt timp. Asta, în condiţiile în care, în acest moment, în România, numărul total al persoanelor infectate cu gripă porcină a ajuns la 41.

Majoritatea pacienţilor au fost vindecaţi şi externaţi, inclusiv cei opt britanici care veniseră pentru un program de voluntariat desfăşurat în centrul de plasament „Ion Holban”, de la Iaşi. „Au fost transportaţi în condiţii epidemiologice de siguranţă, cu o cursă venită special din Marea Britanie”, a spus Carmen Doro băţ, managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Singurii care au mai rămas internaţi în spitalul ie şean sunt doi copii din centrul de pla sament, care s-au îmbolnăvit după ce au intrat în contact cu britanicii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru că specialiştii susţin că, din toamnă, se aşteaptă la o înmulţire a cazurilor de gripă, guvernul a decis ieri să suplimenteze bugetul Ministerului Sănătăţii cu 50.000 de lei. Banii vor fi folosiţi pentru vaccinul pandemic, pentru cel sezonier, pentru achiziţionarea de măşti, dezinfectante şi truse speciale necesare în spitale. Suma este destinată programului de prevenţie a bolilor transmisibile şi va fi utilizată de Institutul Cantacuzino.