Vaccinul contra hepatita C este aproape gata

Vaccinul contra hepatita C este aproape gata

Cercetătorii de la Oxford au efectuat primele teste cu un nou vaccin împotriva hepatitei C, iar rezultatele se pare că sunt cât se poate de bune.

Conceperea acestui vaccin a fost foarte dificilă, deoarece virusul îşi modifică structura, ceea ce face greu de identificat “ţinta" pe care vaccinul ar trebui să o distrugă.

Testarea noului vaccin s-a făcut pe 41 de persoane iar rezultatele obţinute sunt pozitive.

Virusul poate trece neobseravat ani de zile, dar în tot acest timp poate provoca leziuni considerabiile ficatului. România ocupa în urmă cu doi ani locul 1 în Uniunea Europeană privind numărul de cazuri, aproape un milion. În Marea Britanie sunt infectate cu acest virus aproape 500.000 de persoane. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că cifra globală a oamenilor care suferă de această boală ar putea fi de aproape 170 de milioane.

Virusul se răspândeşte prin contactul cu sângele unei persoane infestate sau prin folosirea aceluiaşi ac. În timp ce infecţia poate fi controlată cu medicamente antivirale, cercetătorii susţin că perfecţionarea vaccinului ar fi un pas uriaş înainte.

Ne puteți urmări și pe Google News