Evenimentul Zilei > International > Primele imense de la AIG pun pe jar America
Primele imense de la AIG pun pe jar America

Primele imense de la AIG pun pe jar America

Scandalul bonusurilor uriaşe acordate şefilor companiei de asigurări a inflamat opinia publică şi clasa politică din Statele Unite.

Controversa generată de primele consistente primite de conducerea asigurătorului american AIG, salvat toamna trecută de la faliment prin intervenţia statului, a generat indignarea opiniei publice din Statele Unite. Aceasta a reacţionat virulent la aceste abuzuri, la adresa directorilor companiei fiind lansate chiar ameninţări cu moartea. În cursul unei audieri în subcomisia pentru servicii financiare din Camera Reprezentanţilor, directorul general executiv al AIG, Edward Liddy, a declarat că nu vrea să dezvăluie numele directorilor care au beneficiat de primele în valoare totală de peste 160 de milioane de dolari deoarece se teme pentru siguranţa lor.
 
„Toţi directorii şi membrii familiei lor ar trebui strangulaţi cu o coardă de pian”, se arăta într-unul dintre mesajele de ameninţare citite de Liddy în faţa membrilor Congresului. Barney Frank, preşedintele comisiei, a subliniat însă că, în pofida ameninţărilor cu moartea, numele directorilor ar trebui făcute publice, în caz contrar, autorităţile fiind nevoite să constrângă asigurătorul să dezvăluie identitatea acestora. Liddy i-a informat pe membrii subcomisiei că le-a cerut deja angajaţilor recom pensaţi financiar să returneze „cel puţin jumătate” din primele primite.
 
Compania îşi va schimba numele

 Edward Liddy a afirmat, pe de altă parte, că AIG îşi va schimba numele şi că îşi va restrânge considerabil activităţile până la sfârşitul anului 2010, pentru a diminua riscurile induse de criza financiară. Marţi seară, secretarul Trezoreriei, Ti-mothy Geithner, declarase că asigurătorul va fi lichidat „în mod ordonat pentru a proteja contribuabilul american”, urmând să identifice mijloacele pentru accelerarea acestui proces.

Sala în care directorul general executiv al AIG a fost audiat miercuri s-a umplut până la refuz, alte câteva zeci de persoane fiind nevoite să aştepte pe hol. Una dintre ele purta un baner pe care se putea citi „Demiteţi-l pe Geithner!”, unul dintre principalii artizani ai ajutorului de stat oferit AIG în toamna anului trecut. Preşedintele Barack Obama a ales să se alăture valului de indignare populară, justificând nemulţumirea contribuabilului american, dar analiştii politici avertizează că reacţia sa pasională s-ar putea întoarce împotriva sa.

MĂSURI

Anchetă federală la Trezorerie

Responsabilul mandatat să controleze modul în care sunt utilizate fondurile publice furnizate băncilor americane, Neil Barofsky, a anunţat ieri că va investiga împrejurările în care au fost acordate primele şi rolul jucat de Trezorerie în acest scandal. Potrivit unor oficiali ai administraţiei de la Washington şi unor reprezentanţi ai AIG, Rezerva Federală a fost informată în urmă cu trei luni, de conducerea companiei de asigurări, în legătură cu primele care urmau să fie acordate până la 15 martie.

Trezoreria şi Casa Albă au anunţat însă că au fost informate despre bonusuri doar cu câteva zile înainte de acordarea lor. Geithner a subliniat, la rândul său, că nu ştia nimic despre volumul plăţilor, dar şi-a asumat responabilitatea de a nu fi preîntâmpinat acest scandal.