Primarul de Arad a primit tort cu autostrada Arad-Timişoara
- Adam Popescu
- 23 ianuarie 2009, 17:00
Edilul Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, şi-a sărbătorit aseară ziua de naştere împreună cu sute de invitaţi, la restaurantul unui hotel din Arad.
Eleganţa a fost la ea acasă şi cei mai mulţi oaspeţi au venit îmbrăcaţi cu haine de gală. Printre cei care au venit să-i spună „La Mulţi Ani“ primarului, care a împlinit 42 de ani, s-au aflat prieteni vechi, care îi sunt alături de ani de zile, dar şi duşmani politici, care până nu de mult îl încriminau în legătură cu procesul în care a fost trimis de procurorii DNA sau în ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele României.
Printre cei care au venit la eveniment s-au aflat persoane care îi cereau să se suspende sau chiar să-şi dea demisia. Lucruri uitate pe moment, aşa că liderul PDL a avut urători din PSD, PNL şi PNŢCD. Alături de politicienii care îi făceau opoziţie, la petrecerea primarului de Arad au mai venit procurori, judecători sau poliţişti. Toţi cu zâmbetul pe buze şi cele mai bune urări. Între invitaţi s-au mai aflat oameni de afaceri, foşti, actuali sau viitori directori de direcţii deconcentrate din oraş, dar şi reprezentanţii mass-media.
Soţia primarului, Ela Falcă, a afişat o ţinută foarte elegantă şi a fost o gazdă perfectă, având grijă ca toţi invitaţii să ajungă să dea mâna cu sărbătoritul aflat în centrul atenţiei. Primarul a primit multe cadouri, iar soţia multe flori.
Surpriza serii a fost tortul sărbătoritului (inginer constructor de profesie). Tortul reprezenta o autostradă, pe care se aflau inclusiv maşini şi un mesaj clar si direct: «„Via Vita“ Autostrada 2009 Arad-Timişoara».
Gheorghe Falcă s-a născut pe data de 22 Ianuarie 1967 la Brad. Este căsătorit cu Ela, fiica preşedintelui PDL Arad, fostul vicepremier Gheorghe Seculici. Traian şi Maria Băsescu sunt naşii de cununie ai familiei Falcă, iar preşedintele şi soţia sa au botezat-o şi pe fiica primarului, Ana-Maria Falcă. Gheorghe Falcă este din ce în ce mai prezent la nivelul conducerii centrale a PDL, pe lângă experienţa politică, având şi atuul să fie liderul judeţului cu cele mai bune rezultate PDL din toată ţara.