Primăria Capitalei nu mai înregistrează câinii cu stăpân în baza de date unică. Cum au emis Guvernul, Parlamentul și Municipalitatea reglementări care pot crea haos

Primăria Capitalei nu mai înregistrează câinii cu stăpân în baza de date unică. Cum au emis Guvernul, Parlamentul și Municipalitatea reglementări care pot crea haos

În loc să rezolve problema maidanezilor și să facă cadrul legal mai ușor de înțeles și de aplicat, mai marii Guvernului, parlamentarii și aleșii generali, împreună cu edilul-șef al Capitalei- Sorin Oprescu, au creat haos. Fiecare a dat alte norme care fac reglementarea mai greoaie. Consecințele au început să apară: ASPA nu mai înregistrează câinii cu deținător.

După ce Ionuț Anghel a fost ucis de maidanezi, parlamentarii, aleșii generali ai Capitalei și Executivul s-au mobilizat - cu scopul de a rezolva problema câinilor fără stăpân. Numai că, în loc să rezolve problema, au creat o legislație stufoasă- care nici acum nu este clară, nici măcar pentru autorități, decum pentru cetățean. Urmările deciziilor luate pe genunchi de mai marii României și a Capitalei au început să apară: Autoritatea pentru Supraveghereași Protecția Animalelor  nu mai are dreptul să înregistreze patrupedele cu stăpân. Motivul: deși consilierii generali au decis anul trecut că are voie, lege privind gestionarea maidanezilor, intrată în vigoare la sfârșitul anului trecut, nu îi mai dă dreptul autorității să facă asta, iar înregistrarea este acum în subordinea Autorității Sanitar Veterinare. Reprezentanții Primăriei Capitalei au precizat, pentru EVZ, că vor anunța zilele următoare schimbarea, pentru ca cel care deține câine să știe unde să înregistreze patrupedul până în ianuarie 2015, termenul limită de înscriere și sterilizare a animalului de companie. Primăriile „atenționate” că pot plăti sterilizarea și oamenii au voie de luni până vineri, între 10.00 și 18.00, în adăposturile publice pentru maidanezi, unde pot face câte poze vor, potrivit normelor metodologice privind aplicarea Legii maidanezilor care au fost publicate în ajunul Crăciunului în Monitorul Oficial al României. În ceea ce privește adăposturile private, acestea trebuie să aibă program de vizitare cel puțin patru ore pe zi. Potrivit alesului general Silviu Văduva, Consiliul General va trebui să ia în discuție schimbarea mai multor hotărâri ale Consiliului General al Capitalei care, acum, ele contrazic noua lege a maidanezilor. Vezi aici normele metodologice privind aplicarea Legii maidanezilor.