Prietenie între motan şi găină

Prietenie între motan şi găină

CIUDĂŢENIE. O întâmplare mai puţin obişnuită i-a surprins pe proprietarii unei ferme din Middleton, Marea Britanie.

Protagoniştii sunt Gladys, o găină singuratică, şi Snowy, motanul casei, între care s-a legat o prietenie strânsă, notează „The Daily Mail“. Totul a început în urmă cu două luni, când o vulpe a ucis 13 găini, Gladys fiind unica supravieţuitoare. Pentru a o proteja de un nou atac, proprietarii au adus-o în casă, unde, contrar aşteptărilor, s-a înţeles de minune cu motanul Snowy, în vârstă de 10 ani. În scurt timp, cei doi au devenit inseparabili, iar motanul şi-a asumat rolul de protector şi partener de joacă al găinii. „Snowy este un motan foarte ciudat, pentru că era aproape sălbatic atunci când l-am adus acasă, iar acum foarte «uman» şi blând“, a spus Jane Etheridge, proprietara animalelor.

Ne puteți urmări și pe Google News