Preţul combustibililor aprinde grevele în Uniunea Europeană

Preţul combustibililor aprinde grevele în Uniunea Europeană

Pescarii, transportatorii şi fermierii din Franţa, Spania, Marea Britanie, Italia, Portugalia şi Germania se mobilizează împotriva preţului la motorină.

Politica europeană în domeniul energiei, fiscalităţii, concurenţei şi pescuitului, dar şi viitoarele investiţii în infrastructură ale guvernelor din Uniunea Europeană (UE) se află în pericol din cauza preţului ridicat al petrolului, care pare să mobilizeze prima grevă continentală împotriva costului şi taxării carburanţilor.

Pescarii, transportatorii şi fermierii din statele dezvoltate ale UE se află deja sau se mobilizează pentru o grevă comunitară mamut, cu scopul de a forţa guvernele din state precum Franţa, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Belgia şi Germania, dar şi Comisia Europeană şi celelalte state comunitare să reducă taxele la combustibil. Protestele se extind în Franţa

Aflaţi de peste 15 zile în grevă din cauza dublării preţului la motorină pentru navigaţie în ultimele şase luni, pescarii francezi au reuşit, începând de ieri, să-şi facă auzite revendicările nu numai de guvernul francez, dar şi de alţi sindicalişti europeni care văd cum preţul energiei le ameninţă veniturile şi chiar supravieţuirea economică.

Ieri, majoritatea porturilor pescăreşti franceze au fost blocate de acţiunea de protest a pescarilor, Londra şi Cardiff au fost blocate de sute de camionagii veniţi să ceară reducerea taxelor la carburanţi, în timp ce protestul pescarilor spanioli s-a extins din porturile catalane către sud, în Golful Cadiz. Concomitent, pescarii belgieni, italieni şi portughezi s-au pregătit de grevă, fermierii din Bavaria germană au cerut în stradă mărirea preţului de achiziţie a laptelui pentru a suporta cheltuielile cu energia, iar sindicatele şoferilor spanioli au purtat negocieri tensionate cu ministrul transporturilor de la Madrid. Sarkozy vrea concesii fiscale Confruntat cu o scădere-record în sondaje, cu scăderea puterii de cumpărare a francezilor, dar şi cu protestelemaraton ale profesorilor şi ale pescarilor, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a ieşit ieri la rampă cu o serie de soluţii, după ce, anterior, pachetul său de subvenţionare a pescarilor nu a reuşit să deblocheze porturile Franţei. Dincolo de alte concesii făcute sindicatelor, cum ar fi menţinerea săptămânii de lucru de 35 de ore, Sarkozy, a cărui ţară preia în iulie preşedinţia UE, a lansat o propunere controversată, respinsă imediat de Comisia Europeană.

Liderul francez a cerut plafonarea TVA-ului la combustibil în Franţa, dar şi în UE pentru a limita efectele scumpirii asupra consumatorilor europeni. „Dacă barilul continuă să crească, trebuie oare să menţinem TVA-ul ca procent din preţ?“, s-a întrebat retoric Sarkozy.

Conform normelor europene, reducerea sau plafonarea valorică a TVA-ului la combustibil nu poate fi decisă de un stat membru, fiind necesară o propunere din partea Comisiei şi de aprobarea tuturor celor 27 de ţări membre.

Reprezentantul comisarului european pentru Energie a apreciat însă că propunerea ar fi un semnal negativ pentru ţările producătoare de petrol.

MĂSURILE LUI PUTIN

Rusia reduce taxele la producţia de ţiţei

Guvernul rus, condus de Vladimir Putin, a anunţat luni primii paşi pentru reducerea taxelor la producţia de petrol pentru a încuraja investiţii în infrastructura de extracţie, pe fondul avertismentelor privind o posibilă scădere a producţiei Rusiei, cel de-al doilea exportator mondial. Potrivit „Financial Times“, măsurile pregătite de guvern le vor permite companiilor economii de circa 2,5 miliarde de euro, care vor putea fi investiţi în infrastructura de producţie. Ministerul de Finanţe de la Moscova pregăteşte, de asemenea, stimulente fiscale şi chiar scutirea de taxe pentru dezvoltarea de noi câmpuri de producţie în regiunile greu accesibile din Siberia şi din Arctica.

DOLARUL ÎNTĂREŞTE BARILUL

Preţul petrolului scade sub 130 de dolari

Preţul barilului de petrol a scăzut ieri sub nivelul de 130 de dolari, după aprecierea sensibilă a dolarului pe pieţele internaţionale, informează Reuters. Ieri după-amiază, atât la Bursa din New York, cât şi pe cea londoneză, barilul ajunsese sub 129,8 dolari pe baril după ce săptămâna trecută a atins nivelul-record de 135,09 dolari. Aprecierea dolarului a oferit o neaşteptată gură de oxigen pentru cumpărătorii de petrol, după ce luni, un atac al rebelilor din sudul Deltei Nigerului a forţat reducerea producţiei la unul din câmpurile exploatate de compania britanico-olandeză Royal Dutch Shell.

CITIŢI ŞI: CHRISTIAN MITITELU: Internaţionala preţurilor

Ne puteți urmări și pe Google News