Presa internaţională: România vrea în continuare euro, în ciuda problemelor zonei

Presa internaţională: România vrea în continuare euro, în ciuda problemelor zonei

România continuă să viseze la aderarea la zona euro, în ciuda problemelor cu care se confruntă aceasta.

''Ne menţinem obiectivul aderării la zona euro în 2015'', a declarat preşedintele României, Traian Basescu, săptămâna trecută, potrivit ziarului La Tribune, preluat de Agerpres.

Bucureştiul şi-a fixat nişte ţinte ambiţioase dar realizabile, scriu ziariştii francezi. Astfel, o datorie publică mai mică de 60 % din PIB este o ţintă uşor de atins, în condiţiile în care România are una din cele mai mici datorii din Europa, sub 40 % din PIB.

Alte două obiective realizabile le reprezintă un curs de schimb stabil al monedei naţionale şi o inflaţie controlată. ''Din punct de vedere tehnic, aderarea la euro în 2015 este foarte probabilă, dar industria noastră nu va fi neapărat pregătită să reziste celor mai puternice economii din Europa occidentală'', afirmă totuşi analistul financiar Laurenţiu Roşoiu.

Potrivit acestuia, România ar avea mult de pierdut dacă s-ar integra prea rapid în zona euro. Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) atenuează puţin declaraţiile lui Traian Basescu.

''Trecem printr-o perioadă atât de dinamică şi imprevizibilă încât este posibil fie să intrăm mai repede în zona euro, fie mult mai târziu'', a declarat acum câteva zile consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. Având 22 de milioane de locuitori, România este a şaptea piaţă din Uniunea Europeană.

Ne puteți urmări și pe Google News