O asemenea reformă fiscală ar risca să readucă Rusia în criza anilor ’90, avertizează Vedomosti, preluată de Agerpres. În plus, noul sistem de impozitare va crea mari probleme viitorului executiv, constituit după alegerile prezidenţiale din 4 martie.

Premierul rus Vladimir Putin nu s-a remarcat prin nostalgii după anii ’90, dar există suspiciunea că el visează în taină să întoarcă ţara în acea perioadă, scrie cotidianul financiar Vedomosti. Anii ’90 semnifică subordonarea de către stat a intereselor private şi pierderea încrederii societăţii, aspecte care nici până acum nu s-au vindecat.

O componentă a complexei crize din acea perioadă era totala neconcordanţă a vieţii cu normele legale. Impozitele erau ucigătoare pentru mediul de afaceri, dar cu toate acestea, nimeni nu răspundea pentru neplată. Guvernul discută acum aşa-numita ”manevră fiscală” care înseamnă majorarea impozitelor după alegeri, menită să acopere gaura în buget cauzată de măsurile populiste.

Se intenţionează majorarea TVA cu 2% (până la 20%) sau chiar cu 4% (până la 22%), introducerea unei scale progresive pentru impozitul pe venit, revenirea la taxa de asigurare de 34%, cu transmiterea cotei de 4% asupra angajatului, creşterea accizelor la alcool şi ţigări.