Premierul Italiei, Mario Monti: Italia nu are nevoie de un plan de salvare

Premierul Italiei, Mario Monti: Italia nu are nevoie de un plan de salvare

Italia nu are nevoie să se împrumute pentru a traversa criza datoriilor, a afirmat ieri premierul italian, Mario Monti, în cadrul unui interviu acordat postului german de radio ARD, într-un moment în care au reapărut temerile cu privire la necesitatea acordării unui ajutor acestei ţări aflate în dificultate, relatează AFP.

"Italia, chiar şi în viitor, nu va avea nevoie de ajutorul Fondului de susţinere a zonei euro (EFSF)", a declarat Monti pentru ARD.

Fostul comisar european, care a dezminţit cu tărie zvonurile privind o eventuală contaminare a Romei de criza datoriilor suverane, a cerut pieţelor şi observatorilor "să nu se lase conduşi de clişee şi prejudecăţi".

Chiar ieri ministrul austriac de Finanţe, Maria Fekter, a declarat că Italia ar putea avea nevoie de un ajutor financiar din cauza creşterii costurilor de creditare.

Italia, mult mai disciplinată decât multe alte state UE "Înţeleg că, în trecut, Italia a putut fi asociată cu imaginea unei ţări indisciplinate", dar, "în prezent, este mult mai disciplinată decât multe alte ţări europene", a subliniat el.

"Ţara noastră plăteşte, prin intermediul contribuţiei sale proporţionale (la UE), pentru a ajuta Grecia, Portugalia, Irlanda şi în prezent Spania. Iar acum plăteşte şi prin dobânzile extrem de ridicate din cauza tensiunilor de pe pieţe", a adăugat Monti.

Roma se luptă să îndepărteze temerile pieţelor că va fi următoarea ţară afectată de criza datoriilor, după ajutorul promis Spaniei în cursul week-end-ului şi înaintea alegerilor pline de riscuri ce vor avea loc duminică în Grecia.

CITIŢI ŞI:

  • Ministrul austriac de finanţe vede Italia pe urmele Spaniei şi Greciei
  • Pe cine a ajutat criza. Mafia, cea mai mare bancă din Italia
  • Italia luptă disperată cu criza. Lista măsurilor de austeritate

Ne puteți urmări și pe Google News