Premieră. Festival de muzică electronică, pe litoral, cu mască de protecție și echipe de control

Premieră. Festival de muzică electronică, pe litoral, cu mască de protecție și echipe de controlsursa foto: arhiva EvZ

Primul festival de muzică electronică, din acest sezon estival, care a primit aprobarea autorităților de pe litoral, se desfășoară timp de trei nopți, în Mamaia Nord, organizatorul dând asigurări că vor fi respectate toate măsurile de protecție împotriva pandemiei.

Deși organizatorul evenimentului de pe plaja din nordul stațiunii Mamaia nu a promovat festivalul de muzică electronică, așa cum proceda cu Sunwaves, reprezentanții Poliției județului Constanța au confirmat desfășurarea acestuia în nopțile de vineri, sâmbătă și duminică, începând de la ora 22:00. Evenimentul ar avea toate aprobările, cu respectarea tuturor regulilor în contextul pandemiei.

„Joi, am avut o întâlnire cu organizatorul festivalului de muzică electronică. Se organizează într-un spațiu cu două scene, la care ne-am asigurat că vor fi respectate regulile în sensul de a se amenaja gradenele cu cele maxim 500 de scaune pe care spectatorii le vor folosi pentru a se așeza. Ne-am asigurat cu privire la accesul controlat al spectatorilor în cele două incinte separate. Și mai ales ne-am asigurat că organizatorul va furniza periodic acele mesaje care invită la respectarea distanțării fizice între spectatori”, a declarat șeful IPJ Constanța, comisarul șef Adrian Glugă.

El a avertizat că toți reprezentanții organelor de control vor fi prezenți la fața locului, urmând să ia măsurile legale în caz că regulile vor fi încălcate. „Vor fi aplicate sancțiunile contravenționale de rigoare, pe care le știm cu toții și, evident, DSP-ul are și alte instrumente la îndemână. Sancțiunile vor fi acordate organizatorului pentru neluarea măsurilor pe care le prevede actul normativ într-o atare situație”, a precizat comisarul șef Adrian Glugă, într-o conferință de presă.

Și spectatorii pot fi sancționați, spune șeful IPJ Constanța. „În privința spectatorilor, dacă și domniile lor vor încălca actul normativ HG 553/15 07 2020, așa cum este incriminat în legea 55/2020, evident că se vor aplica și sancțiuni contravenționale pentru cei care încalcă eventualele măsuri, nepăstrarea distanței, nepurtarea măștii șamd”.

Weekend, pe litoral, cu controale în stațiuni 

Spațiul destinat desfășurării festivalului de muzică electronică are o suprafață de 6000 de metri pătrați. Suprafața este împărțită în două sectoare, a câte 2500 metri pătrați fiecare, la o distanță de 20 de metri unul de altul. Potrivit șefului adjunct al IPJ Constanța, comisar șef Marian Nucu, responsabil pe Ordine Publică, cele două sectoare, cu câte o scenă, sunt îngrădite, fiecare având câte 500 de scaune.

   

„La intrare, spectatorilor li se va lua temperatura, toată lumea va primi măști. Organizatorul și-a luat toate măsurile de protecție sanitară. Poliția i-a pus în vedere să respecte condițiile și dacă mulțimea se va ridica și va încerca să se bulucească spre scenă, așa cum există tendința la asemenea eveniment, muzica va fi oprită. Vom fi acolo”, a explicat comisarul șef Marian Nucu.

Controale vor fi, de altfel, „fără plan de amenzi”, in toate stațiunile de pe litoral. „Lucrurile au mers cel puțin rezonabil din perspectiva organizării controalelor la terase și cluburi pe litoral. Ele vor continua și în perioada următoare. „Am  avut discuții, inițiate de prefectura Constanța, cu operatorii economici, legate de această situație oarecum ieșită din tipar. Atât operatorii economici cât și poliția, trebuie să ajungem la un numitor comun, iar din perspectiva organizatorică, să înțelegem, noi și cetățenii, că este musai să respectăm regulile pentru  a preveni răspândirea coronavirus” a încheiat șeful IPJ Constanța.

Ne puteți urmări și pe Google News