Prăjitura care a cucerit Satul Olimpic din Milano. Sportivii o savurează până și la micul dejun

Prăjitura care a cucerit Satul Olimpic din Milano. Sportivii o savurează până și la micul dejunTarte cu ciocolată. Sursa foto: Pixabay

Un desert aparent banal a devenit rapid vedeta meniului din Satul Olimpic, acolo unde sportivii din toate colțurile lumii își petrec timpul dintre antrenamente și competiții. Prăjitura, pregătită zilnic în cantități impresionante, a ajuns să fie una dintre cele mai căutate opțiuni din zona de servire a mesei, informează Fox News.

Prăjitura din Satul Olimpic a făcut ravagii printre sportivi: este mâncată  chiar și la micul dejun

Deși regimul alimentar al atleților este atent monitorizat și adaptat în funcție de nevoile fiecăruia, acest dulce și-a găsit loc chiar și în planurile lor nutriționale. Unii îl aleg ca gustare după efort, alții nu ezită să îl consume chiar la micul dejun, semn că rețeta reușește să îmbine gustul intens cu un aport echilibrat de energie.

Mai exact, la aproape doi ani după ce brioșele cu ciocolată au devenit senzația neașteptată a Jocurilor Olimpice, un nou desert cucerește podiumul preferințelor în rânful sportivilor.

Rețelele sociale vuiesc în jurul unei prăjituri cu lavă topită, cunoscută în Italia drept tortino al cioccolato sau tortino cuore fondente. Desertul, cu miez de ciocolată topită care se revarsă la prima linguriță, a devenit rapid vedeta meselor olimpicilor și subiectul a mii de postări online.

Prășitura amintește de Jocurile Olimpice de Vară când o brioșă cu ciocolată a devenit vedetă

Noua „febră dulce” amintește de fenomenul de la Jocurile Olimpice de Vară din 2024, când înotătorul norvegian Henrik Christiansen a transformat o simplă brioșă lipicioasă cu ciocolată într-un adevărat star al competiției. Entuziasmul său viral i-a adus și o poreclă pe măsură: „Omul cu brioșe”.

Acum, ștafeta dulce a fost preluată de noua prăjitură cu lavă. Printre cei care au contribuit la popularizarea lui se numără și patinatoarea de viteză canadiană Courtney Sarault.

Sportiva a publicat un videoclip în care gustă desertul, iar imaginile au depășit pragul de trei milioane de vizualizări, confirmând că, dincolo de performanțele sportive, tentațiile culinare pot deveni la fel de memorabile ca medaliile.

„Acesta este conținutul Jocurilor Olimpice pe care îl așteptam!”, a postat Sarault. Cineva a răspuns: „Ar fi trebuit să mă străduiesc mai mult la sport”.

În videoclipul postat de Sarault, un alt atlet a recunoscut: „Mănânc asta în fiecare dimineață”.

O jucătoare canadiană de hochei pe gheață a acordat prăjiturii cu lavă o notă de 9,1 din 10

Printre cei cuceriți de gust s-a numărat și Natalie Spooner, jucătoare canadiană de hochei pe gheață, care a evaluat prăjitura cu lavă la impresionanta notă de 9,1 din 10. Într-un clip distribuit pe TikTok, sportiva s-a declarat încântată de alegerea făcută. A descris desertul drept lipicios, intens aromat de ciocolată și cu un interior irezistibil.

Reacțiile nu au întârziat să apară nici din partea celor care au urmărit scena. Un utilizator a comentat că, din momentul în care a văzut felia aleasă, era convins că va fi un succes. Un alt internaut a mers chiar mai departe, afirmând că arată mai apetisant decât celebra brioșă din Paris.

„Asta am așteptat. E lipicios. Are gust de ciocolată. Mijlocul e delicios”, a spus sportivul profesionist într-un videoclip pe TikTok.

Desertul italian care a cucerit invitații la Jocurile Olimpice de la Milano are la bază o rețetă clasică, simplă și spectaculoasă: tortino al cioccolato, cunoscut pentru interiorul său cremos și exteriorul fin copt. Preparatul, nelipsit din marile restaurante ale Italiei, a fost readus în atenție cu ocazia evenimentului sportiv organizat la Milano, unde gastronomia locală a avut un rol la fel de important ca performanțele din arene.

Cum se prepară tortino al cioccolato

Tortino al cioccolato este, în esență, un desert individual din ciocolată, asemănător celebrului lava cake. Secretul constă în echilibrul dintre timpul de coacere și calitatea ingredientelor, astfel încât mijlocul să rămână moale și ușor curgător.

Pentru această rețetă aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 200 g ciocolată neagră cu minimum 70% cacao,
  • 100 g unt,
  • 3 ouă întregi,
  • 2 gălbenușuri,
  • 100 g zahăr,
  • 50 g făină,
  • un praf de sare,
  • unt și cacao pentru tapetat formele.

Mod de preparare: Ciocolata se rupe bucăți și se topește la bain-marie împreună cu untul, amestecând constant până când compoziția devine omogenă și lucioasă. Separat, ouăle, gălbenușurile și zahărul se bat energic până capătă volum și o textură ușor spumoasă.

Amestecul de ciocolată se încorporează treptat în crema de ouă, apoi se adaugă făina cernută și un praf de sare. Compoziția rezultată trebuie să fie densă, dar fină. Formele se ung cu unt și se tapetează cu cacao, pentru a preveni lipirea. Aluatul se toarnă în recipiente, lăsând puțin spațiu liber la margine.

Cuptorul se preîncălzește la 200°C, iar tortino se coace aproximativ 8–10 minute. Marginile trebuie să fie ferme, însă centrul să rămână moale. După scoaterea din cuptor, desertul se lasă un minut să se stabilizeze, apoi se răstoarnă cu grijă pe farfurie.

Servit simplu sau alături de înghețată de vanilie, tortino al cioccolato îmbină eleganța bucătăriei italiene cu rafinamentul unui desert de gală, exact așa cum a fost prezentat la evenimentul olimpic din capitala Lombardiei.