Povestea unui antreprenor român. De la sufrageria părinților, la lider pe piața instrumentelor muzicale

Povestea unui antreprenor român. De la sufrageria părinților, la lider pe piața instrumentelor muzicaleFlorin Fodor. Sursa foto: Facebook/Florin Fodor

Florin Fodor a înființat primul magazin de instrumente muzicale în sufrageria părinților. Afacerea a crescut rapid pe piața din România și internațional. Florin, originar din Suceava, este administratorul lanțului de magazine Fly Music, pe care îl gestionează alături de soția sa, Liliana, din 2006.

Florin Fodor: „M-am născut cu o trompetă în mână”

Florin Fodor, profesor și muzician, și-a transformat pasiunea în business, renunțând la bibelourile din sufragerie pentru a expune instrumente muzicale. În prezent, Fly Music are locații în Suceava, Iași, Piatra Neamț și Botoșani, și un site de vânzări online care livrează direct în Ungaria.

„Magazinul Fly Music face parte dintr-o rețea. Noi avem magazinul principal și depozitele la Suceava, iar pentru faptul că Iașul este un oraș foarte frumos, ne-am gândit să deschidem un magazin acolo. Eu sunt profesor și muzician la bază și sunt pasionat de instrument. Ulterior, mi-am transformat pasiunea într-un business.

Am avut și am o grămadă de activități muzicale. M-am născut cu o trompetă în mână, primită de la tatăl meu. Nu mi-am propus niciodată să fiu om de afaceri sau antreprenor. Toată viața am fost muzician și așa am crezut că o să mor. Întâmplarea a făcut să mă apuc de afaceri în primul rând; eram profesor la Liceul de Arte în Suceava, profesor de clarinet și nu aveam niște accesorii pentru elevii mei”, a susținut acesta.

Modul în care afacerea sa a început

Fodor a povestit cum a început afacerea, menționând că a apelat la o firmă din Franța pentru accesoriile necesare. De asemenea, obișnuia să găsească instrumente la prețuri bune în Elveția, acolo unde cânta, pe care le curăța și le recondiționa.

„Oamenii au început să audă că tot aduc instrumente ieftine și bune și au început să mă caute. Atunci m-am gândit să deschid o firmă ca să fac activitatea legală. Primul magazin a fost deschis la Suceava, în casa părinților mei.

I-am scos mamei mele toate bibelourile din sufragerie și am pus instrumente muzicale. Afacerea noastră a crescut ca un bulgăre de zăpadă, nici nu mă gândeam la profit. Îmi plăcea să cumpăr și să vând, asta era acțiunea principală”, a declarat antreprenorul.

Profesor la Universitatea de Arte din Iași

Pe lângă afacere, antreprenorul este profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, unde a înființat prima clasă de saxofon academic din România. A participat la numeroase evenimente muzicale atât în țară, cât și în străinătate.

„Sunt primul doctor în saxofon din România. Eu sunt cel care a fondat clasa de saxofon academic din România. Activez în ansambluri camerale”, a mai adăugat acesta.

Fly Music, unul dintre marii jcuători pe piața instrumentelor muzicale

Florin Fodor afirmă că Fly Music este unul dintre cei mai importanți jucători pe piața instrumentelor muzicale din România și din estul Europei, având în magazinele sale o gamă completă de instrumente.

„Vindem instrumente din toată lumea. Aducem din America, Franța, Italia, China, Japonia, avem relații comerciale cu toate companiile din întreaga lume. Încercăm, în toată lumea, să oferim cel mai bun preț. Trebuie să cunoști foarte bine piața, să-ți cunoști resursele, să îți cunoști competiția. Foarte interesant este că noi nu luptăm doar într-o piață românească, ci luptăm într-o piață europeană”, a mai spus acesta, relatează Gândul.ro.