Incendiu puternic la o saună din Iași. Pericol de extindere o unitate de cazare din apropiere
- Mădălina Sfrijan
- 29 mai 2026, 23:51
Pompieri. Sursa foto: Dreamstime.com
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la o saună din municipiul Iași. Conform primelor informații, pompierii intervin pentru a împiedica extinderea focului către o cabană turistică aflată în apropiere. La această oră, misiunea este în plină desfășurare.
Incendiu la o saună din Iași. Flăcările ar putea ajunge la o unitate de cazare din apropiere
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, flăcările au fost semnalate pe strada Ioan Gâtcu, unde au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor calificat. În total, la intervenție participă 13 pompieri militari.
Focul se manifestă la nivelul saunei, existând riscul de propagare către construcția turistică din vecinătate. Până în acest moment nu au fost înregistrate victime.Misiunea este în desfășurare.

Saună. Sursa foto: Pixabay
Un tir care circula pe A1, cuprins de flăcări
Tot vineri, pompierii au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu violent izbucnit la un autotren care transporta piese auto. Alarma a fost dată în timp ce vehiculul circula pe autostrada A1, pe sensul Timișoara–Lugoj.
„De urgență s-au deplasat la locul evenimentului trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Lugoj si Punctului de Lucru Topolovățu Mare și o autocisternă de 30.000 l, din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara”, au anunțat reprezentanții ISU Timiș.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul semiremorcii, în timp ce capul tractor fusese decuplat și nu a fost afectat de flăcări. Nu au fost înregistrate victime.
Un alt incendiu a izbucnit la o fabrică de cherestea din județul Covasna
Pompierii au intervenit vineri seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fabrică de cherestea din localitatea Reci, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna.
La sosirea echipajelor, focul s-a manifestat la trei stive de rumeguș, fiind înregistrate degajări importante de fum, iar aproximativ 2.000 de tone de material au fost afectate.