Combinatul respins de URSS și inaugurat de Ceaușescu. Fostul Sidex Galați, scos la licitație la un preț mai mare

Fostul Sidex Galați, scos la licitație. Sursă foto: Captură video

România a lansat licitația pentru vânzarea combinatului siderurgic Liberty Galați, fostul Sidex, la un preț de pornire de 709,1 milioane euro. Prețul inițial fusese de 690 milioane euro, însă acum includerea activelor Liberty Tubular Products Galați a ridicat valoarea totală. Licitația este programată pentru 12 martie 2026.

Fostul Sidex Galați, scos la licitație. Peste 13 potențiali investitori și-au manifestat interesul

Potrivit lui Paul Cîrlănaru, CEO al Casei de Insolvență Transilvania (CITR), peste 13 potențiali investitori și-au manifestat interesul și au solicitat caietul de sarcini. Procesul de participare presupune achiziția acestui caiet și depunerea unei garanții bancare pentru înscrierea la licitație. Obiectivul administratorilor este să accelereze vânzarea pentru a acoperi datoriile curente și a relua activitatea combinatului cât mai repede.

Printre investitorii interesați se numără UMB Grup România, JSW Steel, Jindal Group, Galiawa Group, DeLong Steel, KMC Steel, Metinvest (controlată de miliardarul Rinat Akhmetov, cel mai bogat ucrainean) și un consorțiu european condus de Steel Mont. Aceștia urmăresc un activ cu potențial de producție mare și continuitate operațională.

Planul inițial de restructurare, susținut de GFG Alliance, eșuase, deoarece acționarul nu a adus contribuția de capital promisă de 120 milioane euro. Ca urmare, producția a încetat, iar combinatul a acumulat pierderi și s-a decapitalizat. Vânzarea actuală urmărește identificarea unui investitor capabil să achite prețul licitației și să finanțeze reluarea activității.

Licitație pentru fostul Sidex Galați. De câți bani e nevoie pentru repornirea combinatului

Prețul de pornire de 690 milioane euro acoperă integral datoriile față de creditorii garantați și stat, cei mai importanți fiind fosta EximBank și ANAF. Pentru repornirea combinatului și funcționarea sa la nivelul istoric, va fi nevoie de un capital suplimentar de aproximativ 200 milioane euro. Investitorii nu sunt obligați să mențină producția siderurgică, dar continuarea activității este esențială pentru valoarea combinatului.

Recent, Liberty Galați a semnat un contract de furnizare de energie cu Electrica SA, evitând deconectarea din lipsa plăților. Contractul asigură continuitatea activității până la identificarea unui nou proprietar. Industria siderurgică din România se confruntă cu presiuni, inclusiv costuri mari pentru certificatele de emisii de CO2, iar orice sprijin public poate stimula investițiile.

Potrivit administratorilor, strategia vânzării vizează identificarea unui nou proprietar capabil să susțină activitatea combinatului și să achite datoriile, fără a impune control asupra operațiunilor viitoare, dar evaluarea activului presupune continuitatea producției.

Decizia de construire și perioada comunistă

În 1958, liderii Partidului Muncitoresc Român au discutat pentru prima oară ideea unui mare combinat siderurgic în estul României, cu acces la Dunăre și la Marea Neagră. Decizia de a construi instalația industrială a fost formalizată printr‑un decret în iulie 1960, la scurt timp după al VIII‑lea Congres al partidului, când proiectul a fost aprobat ca investiție majoră.

Planul inițial includea dezbaterea amplasării, inclusiv opțiuni lângă Constanța, dar în final s‑a ales orașul Galați. Construcția platformei a fost încredințată unui institut de planificare și inginerie din București, iar lucrările au început efectiv în martie 1961, după pregătirea terenului și recrutarea a peste 12.000 de muncitori.

Nicolae Ceaușescu, care urmase la conducerea Partidului după moartea lui Gheorghiu‑Dej, a tăiat panglica oficială la intrarea lucrărilor în septembrie 1966. Producția integrată a început în iulie 1968, odată cu prima cantitate de oțel ieșită dintr‑un nou furnal, după ce toate componentele necesare erau instalate.

Construcția combinatului a reflectat politicile de industrializare ale regimului comunist român, care urmărea consolidarea industriei grele în economia națională. În 1988, la culmile capacității sale, facilitățile de producție girau peste opt milioane de tone de oțel anual, iar platforma industrială găzduia zeci de mii de angajați.

Raportul pe care l-a avut cu Uniunea Sovietică

Decizia de a construi combinatul siderurgic de la Galați nu a fost lipsită de tensiuni în relațiile cu Uniunea Sovietică. În anii ’60, Moscova promova ideea ca țările din blocul comunist să se specializeze economic în sectoare complementare, iar economiile mai puțin dezvoltate să se concentreze pe agricultură și industrie ușoară.

Propunerile sovietice vizau ca partea română să transforme într‑un nou combinat numai materie primă furnizată de complexe industriale sovietice. Bucureștiul a respins această direcție, considerând că ar afecta perspectivele dezvoltării proprii. În acest context, construirea combinatului a fost percepută ca un element al autonomiei economice a României față de planurile Moscovei, inclusiv prin intensificarea relațiilor comerciale cu state non‑comuniste pentru aprovizionarea cu materii prime.

Transformarea după 1989 și privatizarea Sidex

Regimul comunist s‑a prăbușit la finalul anului 1989, iar în 1991 combinatul siderurgic din Galați a trecut la o formă de societate pe acțiuni sub numele de Sidex Galați. În 2001, pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut de stat către o filială a LNM Holdings NV, parte a grupului Mittal Steel, conducând la ștergerea datoriilor și la schimbarea proprietății.

Ulterior, după fuziunea între Mittal Steel și Arcelor din 2006, obiectivul a devenit cunoscut ca ArcelorMittal Galați, iar mai târziu a fost achiziționat de grupul Liberty House. Denumirea actuală reflectă proprietarul și situația contemporană a operațiunilor industriale.

Privatizarea și schimbările ulterioare au redus semnificativ numărul de angajați față de perioada de vârf a combinatului, iar evoluția producției și statutul economic al instalației au continuat să se afle în centrul dezbaterilor economice din România.

După tranziția la economia de piață și privatizarea la începutul anilor 2000, caracterul și dimensiunea combinatului s‑au schimbat, reducându‑se numărul angajaților și adaptându‑se la cerințele pieței globale de oțel.