Victor Ponta ştie? Universitari români, condamnaţi penal pentru PLAGIAT şi daţi afară din facultate
- Irina Marinescu
- 21 iunie 2012, 20:16
Austriecii care au depistat că le-au fost copiate creaţiile au sesizat universitatea din Sibiu, iar aceasta şi-a denunţat plagiatorii la Parchet şi i-a dat afară. Doi profesori au fost condamnaţi definitiv, iar al treilea a scăpat.
Unul dintre cele mai mari scandaluri de plagiat din mediul universitar s-a încheiat acum câteva luni la Iaşi cu sancţionarea a doi profesori universitari şi scoaterea de sub urmărire penală a celui de-al treilea. Toţi cei trei profesori din Sibiu şi-au pierdut locurile de muncă. Scandalul a început în vara anului 2008 la Sibiu după ce 3 profesori angajaţi ai Universităţii "Lucian Blaga", Emil Popa, Bogdan Brumar şi Alexandru Stoica, au fost acuzaţi de plagiat. Sesizarea a venit din Viena din partea a doi profesori universitari, Dimitros Karagiannis şi Harald Kuhn, care reclamau faptul că le-au fost copiate capitole întregi din propriile materiale. Respectivele capitole au fost folosite la o conferinţă internaţională pe probleme de informatică. Imediat după ce au primit sesizarea din Austria, reprezentanţii universităţii din Sibiu au anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu. S-a stabilit atunci că plagiatul a fost comis de lectorul Bogdan Brumar, doctorand la acea vreme al profesorului Emil Popa. Lectorul a trecut pe lucrarea de doctorat şi numele îndrumătorului sau, iar pe a doua lucrare plagiată a trecut şi numele asistentului universitar Alexandru Stoica. Iniţial cei trei su fost puşi sun urmărire penală, amendaţi cu câte 800 de lei fiecare şi şi-au pierdut locurile de muncă. Ulterior, după ce dosarul s-a plimbat între tribunalele din Iaşi şi Sibiu, profesoul Emil Popa a fost scos de sub urmărire penală, fiind sancţionaţi doar Bogdan Brumar şi Alexandru Stoica. Judecătoria Iaşi a finalizat dosarul în această primăvară, decizia fiind definitivă.