Ponta: Dragnea, sancţionat pentru un lucru bun, pe care l-am făcut şi eu - suspendarea lui Băsescu
- Andreea Udrea, consultant politic
- 20 mai 2015, 14:07
Premierul Victor Ponta i-a mulţumit pentru activitate ministrului demisionar Liviu Dragnea, care a demisionat după condamnarea în dosarul referendumului din 2012, şi a afirmat că acesta a fost condamnat pentru un lucru bun, făcut inclusiv de premier, respectiv suspendarea preşedintelui Băsescu.
Mulţumirile i-au fost adresate în faţa presei, în şedinţa de miercuri a Guvernului, la care a participat şi Dragnea.
"O spun fără niciun fel de alte conotaţii prea sentimentale, vreau să-i mulţumesc lui Liviu pentru tot ce a făcut de când e ministru, şi înainte, şi ce va face după, şi să spun că şi Liviu, ca şi alţi miniştri, nu pentru activitatea de ministru a fost sancţionat. A fost sancţionat că a făcut un lucru bun, pe care l-am făcut şi eu şi l-au făcut şi cei mai mulţi de aici de la masă, în sensul că l-am suspendat pe Băsescu. Dar, asta e, am pierdut acea bătălie, de fapt, am câştigat-o, dar a zis Curtea Constituţională că am pierdut-o", a spus Ponta, citat de Mediafax.